Imperiul Britanic era, la 1900, în vremea reginei Victoria (bunica reginei Maria, a noastră), cel mai mare imperiu realizat vreodată pe Terra, iar engleza devenea limbă mondială. Cine a pus însă bazele realizării acestuia, printr-o serie de reforme, inclusiv în viața de alcov? Vorbim de tatăl reginei Elisabeta I, cea în timpul căreia începe expansiunea engleză, fiind făcută praf Invincibile Armada, flota de invazie spaniolă, iar corsarul Francis Drake e înnobilat (devine Sir) pentru actele lui de piraterie contra celei mai mari puteri mondiale de atunci, Imperiul Spaniol. Deci, hai să vedem ce făcea Anglia, acum 500 de ani, în vremea lui Gheorghe Doja din Ungaria, Francisc I al Franței, Suleyman Magnificul al Imperiului Otoman, Carol Quintul al Sfântului Imperiu Roman, Petru Rareș al Moldovei, Radu de la Afumați al Valahiei și a călugărului reformator Martin Luther din Germania.
Henric al VIII-lea, prin schimbarea religiei regatului său, care devine unul al Reformei, realizează practic deplina independență a statului său față de Occidentul catolic – spaniol și portughez – care-și împărțeau globul pământesc ca mari puteri maritime. Se înfăptuia, involuntar, condiția expansiunii nelimitate engleze. La această independență neașteptată se ajunge, credeți sau nu, datorită unor neînțelegeri de alcov. Șase femei sunt parte a acestei istorii, cu drame și sânge. Pe altarul unui imperiu viitor, la care nimeni nu se gândea pe atunci…
Aflată într-o colecție englezească de notorietate odată, Snapping Turtle Guides, broșura pe care v-o prezentăm are 32 de pagini, e frumos ilustrată și prezintă o istorie cronologică a lui Henric al VIII-lea. Autorul, John Alexander Guy este istoric și biograf britanic, născut pe 16 ianuarie 1949, are o temeinică pregătire făcută în Anglia și la universități din Statele Unite, Cambridge, Bristol, California, Berkeley, John Hopkins, Rochester, St Andrews și altele. El s-a ocupat cu prediliecție de istoria Evului Mediu, despre care a scris cel mai mult. Iată deci că istoria are mulți fani, cititori împătimiți, și se vinde bine în țările unde se cunoaște limba engleză, inclusiv la noi, acest volum fiind achiziționat de la târgul de carte Gaudeamus 2026 Oradea.
Volumul, ediție din 2004, are o formă grafică deosebită, cele o sută de ilustrații color de epocă fiind un prilej de bucurie pentru cititor.
Lucrarea este structurată pe capitole și o cronologie curge pe marginea paginilor, separat de narațiunea propriu-zisă. La final are chiar și Index.
Bine cunoscut pentru finalul istoriei medievale a Angliei, cu o domnie de câteva decenii, Henric al VIII-lea (Henry VIII, în engleză) s-a născut pe 28 iunie 1491. Familia regală engleză a lui Henric al VII-lea a avut șase copii, dar numai trei supraviețuiesc. Arthur, fratele mai mare, era cel pregătit să succeadă la tronul tatălui său, dar prințul moare înainte de vreme. Mai tânărul Henric, care fusese repartizat unei cariere monahale, conform tradiției vremii, devine acum principalul moștenitor la tronul englez. Și, iată că la vârsta de numai 17 ani, el ajunge regele Angliei, luând în căsătorie pe Caterina de Aragon, soția văduvă a fratelui său, cu aproape șase ani mai în vârstă. Cum, din punct de vedere catolic, acest lucru nu era permis, Henric are nevoie de obținerea unei bule papale, adică de o dispensă de la conducătorul creștinătății catolice. Apoi, cei doi soți catolici sunt încoronați în celebra Westminster Abbey, pe 24 iunie 1509.
Henric a urcat pe tron la vârsta de 17 ani, un bărbat chipeș și robust, cu o înălțime de 1,83 metri, într-o vreme când înălțimea medie era de doar 1,6 metri. Nu fusese pregătit pentru o poziție regală, dar îi plăcea disciplina necesară pentru a conduce cu responsabilitate. Un personaj elegant, el a risipit în schimb averea tatălui său, arătându-se mai interesat de sport, muzică și dans decât de politică, lăsând deciziile politice în seama unui grup de miniștri, aleși cu perspicacitate.
Dinastia Tudor ajunge la putere
Un Henric Tudor se alege cu coroana engleză apărându-l pe celebrul rege Plantagenet Richard al III-lea, în Bătălia de la Bosworth, din 22 august 1485. Războiul civil (Războiul Rozelor) făcuse ravagii timp de peste 30 de ani între doi pretendenți rivali la tron: Casa de York (Richard) și Casa de Lancaster (Henry).
Era o epocă în care lupta pentru tronul Angliei făcea multe victime, când rudele se ucideau între ele, iar nevestele sterpe erau înlăturate, pentru noi căsătorii, în așteptarea unor urmași pe linie bărbătească care să poată fi pregătiți pentru o succesiune la tron.
Cum ni s-a arătat mai sus, venirea la putere a tatălui eroului nostru, Henric al VII-lea, s-a făcut prin luptă armată, soldată cu uciderea Plantagenetului. Și, la moartea noului rege, acum un Tudor, urmașul disponibil era fiul lui mai mic, educat pentru viața clericală. Dar soarta a vrut altceva și el este pus în situația de a prelua tronul și toate responsabilitățile domniei, alții hotărând pentru el ce ar fi bine pentru țară.
Caterina, soție de nădejde, timp de 24 de ani!
Mariajul cu soția văduvă a fratelui său Arthur s-a înfăptuit cu argumentul că, de fapt, căsătoria nu fusese consumată din cauză că fostul soț fusese foarte bolnav…
Această prințesă spaniolă, născută Catalina, era cu aproape șase ani mai mare și a avut un rol foarte important în desfășurarea evenimentelor ulterioare. Nu numai că i-a stat alături cu folos noului soț, pe perioada 1509-1533, dar ea era și o catolică ferventă, cum era de fapt și regele.
Caterina, născută în 1485, a fost singurul copil al regelui Ferdinand de Aragon și Isabelei de Castilia, unificatorii Spaniei la finalul Reconquistei. Era frumoasă, inteligentă și iubitoare de distracție. Timp de aproape 20 de ani, ea și Henric au format cuplul regal perfect. A născut mai mulți copii, dar doar Maria a supraviețuit (va și deveni regină, o catolică fanatică, înaintea reformatei Elisabeta I, sora mai mică). Din cauză că nu i-a garantat un moștenitor masculin, Henric ajunge până la urmă să ceară anularea căsătoriei lor, susținând, nici mai mult nici mai puțin, că ar fi fost o uniune ilegală… Problema aceasta va duce în cele din urmă la ruptura de dominatoarea Biserică Catolică. Divorțul a fost finalizat totuși în 1533, iar Caterina a fost alungată de la curte. A murit singură, pe 7 ianuarie 1536, un sfârșit trist pentru o regină strălucită.
Patronul artelor
Pare ciudat ca un rege atât de devotat inițial catolicismului să devină un nesupus față de perceptele catolice, să se rupă de supremația Papei și să se declare chiar el capul bisericii engleze, una ce se va numi de acum anglicană.
Henric al VIII-lea se familiarizase din tinerețe cu scrierile religioase, citind texte liturgice și psalmi, pe care îi punea pe muzică. Viața la palat era presărată cu momente artistice, muzicale, regele vorbind patru limbi: engleza, latina, spaniola și franceza. Cunoștea muzica în așa măsură încât putea el însuși să acompanieze la diferite instrumente și să scrie muzică religioasă. Aceste lucruri îl apropiase de prima soție, care avea o educație similară.
Ruptura de Biserica Romei
În Sfântul Imperiu Roman (Germania), un călugăr catolic, Martin Luther a început o mișcare de critică a abuzurilor morale ale Bisericii. Asta va duce cu anii la o adevărată revoluție, numită în istorie Reforma. „Exista deja un număr tot mai mare de oameni care se opuneau și protestau împotriva corupției din cadrul Bisericii Catolice. Aceștia au ajuns să fie cunoscuți ca protestanți și au profitat de oportunitatea de a înființa o nouă biserică în Anglia, luând partea regelui.
Când Papa a refuzat să anuleze căsătoria sa cu Caterina de Aragon, Henric a decis să ia puterea clerului printr-un act al Parlamentului. Henric a rămas însă catolic toată viața sa. Conversia Bisericii Angliei la protestantism a avut loc mai târziu, în timpul domniei Elisabetei I” – lămurește autorul.
Toate cele petrecute, nu aveau doar un scop personal, cel de a divorța de Caterina și de a dobândi un urmaș pe linie bărbătească, ci și acela de a pune mâna pe proprietățile mănăstirești, pe marea avere a Bisericii Catolice, adunată de-a lungul multor sute de ani. Mănăstirile sunt deci desființate și averile le sunt confiscate de stat.
Dovedind o forță și o hotărâre rare, regele trece acum la executarea celor mai importanți oameni din jurul său, care i se opuneau. Lordul Cancelar, Sir Thomas More, prim ministru, face greșeala de a nu recunoaște că regele este capul bisericii engleze, catolice încă. Este arestat și executat în 1535.
Ironic, Henric scrisese anterior o carte în apărarea catolicismului, împotriva ideilor protestante ale lui Martin Luther, câștigând de la papă titlul de „APĂRĂTOR AL CREDINȚEI”, emblemă pe care a pus-o pe monede și poate fi văzută și astăzi.
O dispută aprigă are și cu arhiepiscopul de Canterbury, William Warham (în funcție 1503-1532), adică tocmai cu preotul de cununie al său cu Caterina.
În 1533 iată că regele se căsătorește în secret cu Anne Boleyn, care-i devine astfel a doua sa regină, însărcinată deja…
Anne Boleyn
A fost regina Angliei între 1533 și 1536, în primul an născând o fată, care avea să devină marea regină Elisabeta I.
„Când a devenit clar că regina Caterina (prima soție – n.n.) nu avea să-i nască lui Henric un fiu, el a început să-și piardă interesul față de ea, mai ales că înfățișarea reginei începea să se estompeze. A avut o serie de amante, printre care și Anne Boleyn. A dezvoltat o dragoste sinceră pentru ea și s-au căsătorit, în secret, probabil pe 25 ianuarie 1533, cu patru luni înainte de finalizarea divorțului său de Caterina. Nereușind însă, că și Caterina, să-i ofere regelui un fiu moștenitor, Henric s-a hotărât să pună capăt și celei de-a doua căsătorii. Începuse să se plictisească de Anne și a acuzat-o tocmai de adulter cu, printre alții, propriul ei frate, George, dar și de complot pentru a-l ucide. Unul dintre acuzați a mărturisit sub tortură, condamnându-i astfel pe toți la moarte. Din anumite motive, Henric a anulat căsătoria cu două zile înainte de execuția ei, 19 mai 1536” – lămurește autorul.
„Data nașterii Annei este necunoscută, dar este de obicei considerată ca fiind 1502. Nu era o femeie frumoasă la modul clasic și avea șase degete la o mână, lucru pe care Henric l-a invocat împotriva ei la divorț, ca semn de vrăjitorie”.
Pe cât de nerăbdător fusese să se căsătorească cu Anne, pe atât de repede pune capăt mariajului, dornic acum să facă un copil cu Mary Boleyn, sora mai mare, care devenise amanta sa începând din 1521. Din toată nenorocirea provocată de rege primei și celei de-a doua soții, se născuse însă prințesa Elisabeta, cea care va marca decisiv destinul regatului către transformarea lui în imperiu mondial.
Jane Seymour
Dintre doamnele de companie ale reginei, regele o remarcase pe Jane Seymour. O ia de soție la numai două săptămâni de la uciderea reginei Anne și îi este soție pentru doar un an… Remarcăm o întreagă luptă de a păstra aparențele, ca familia regală să fie legal constituită și recunoscută, pentru ca urmașii să nu fie bastarzi și contestabili la moștenirea tronului.
În 12 octombrie 1537, Jane naște pe Edward, singurul fiu a lui Henric care a supraviețuit și va deveni rege. Regina a reușit să-l împace pe rege cu prințesa Maria, cea catolică, fiica sa din prima căsătorie. Din păcate, Jane nu a mai apucat să fie încoronată regină, pentru că moare în urma unor complicații ale nașterii, la 24 octombrie 1537.
Consolidarea puterii regale
În aparență, regele Henric avea obiceiuri și preocupări frivole, dar era omul care știa să conducă folosindu-se de curteni înțelepți, eficienți, dornici să-i satisfacă orice capriciu. Va câștiga respectul conducătorilor europeni prin participarea la bătălii, ca cea din 1513 împotriva Franței. Cardinalul Wolsey i se alătură în 1514 și îl va sluji cu credință până în 1529, când cade în dizgrație și moare în drum spre Turnul Londrei…
Regele avea deci abilitatea de a se folosi de oameni, iar când nu-i mai erau utili se debarasa de ei. Sir Thomas More, înlocuitorul lui Wosley, a susținut politica lui Henry până la un punct, dar împreună cu episcopul John Fisher a fost executat din cauza opoziției ce au făcut-o nerecunoscând supremația regelui ca unic cap al bisericii engleze. Treptat lațul se strânge tot mai mult peste Biserica Catolică. Sunt închise mănăstirile și se interzice pelerinajul. Bunurile clerului sunt confiscate și mănăstirile sunt transformate în școli și colegii. Terenurile, aurul, obiectele religioase și clădirile au fost revendicate de Coroană sau au fost vândute nobililor loiali. Biserica devenea o structură funcțională a statului. Măsura citirii Bibliei în limba engleză a dus la dezvoltarea identității naționale religioase și a stimulat alfabetizarea și educația, trăsături tipice Reformei. Henric a consolidat monarhia absolută și orice opozant al regimului, indiferent de rang, a fost executat, precum amintiții Thomas More și John Fisher.
În ciuda celei mai vechi constituții europene și Parlamentului, Anglia intra acum într-o era a centralizării puterii, unde regele era șef al statului, cap al bisericii și unic legislator. Cu alte cuvinte, Henric al VIII-lea ajunsese un dictator.
Aflat în plin război cu Papa, regele avea nevoie de alianțe politice în Europa și acceptă o căsătorie de conveniență cu lutherana Anne de Cleves, una dintre fiicele ducelui de Cleves, care avea deja 34 de ani… A fost de fapt afacerea principalul său ministru Thomas Cromwell. Prin noua căsătorie se întărea alianța cu Germania, unde Reforma se impunea, în timp ce catolicele Franța și Spania se pregăteau, la îndemnul Papei, să atace Anglia.
Anne de Cleves
A fost o căsătorie din interes politic, pe care regele nu a vrut însă să o facă funcțională. „Căsătoria nu a fost niciodată consumată, iar Henric a cerut divorțul imediat, care a fost acordat șase luni mai târziu. Chiar celebrul Holbein fusese trimis în Germania pentru a picta portrete ale Annei și ale surorii sale, Amelie. Henric a ales-o pe Anne și a fost de acord să se căsătorească cu ea pe baza robusteții acesteia, dar mai târziu a fost foarte dezamăgit de ea, numind-o iapa asta flamandă”. Cei doi nu au putut face un cuplu în primul rând pentru că niciunul nu vorbea limba celuilalt. De fapt, regele nu a înghițit-o niciodată, iar Cromwell se va alege cu dizgrația și moartea pentru asta.
În șirul de soții pe care le-a avut, Henric a fost uneori îndrăgostit, alteori doar interesat să procreeze, iar două dintre doamnele sale au fost executate, pe nedrept, putem spune azi.
Catherine Howard
La nici 16 zile de la pronunțarea divorțului de Anne de Cleves, pe 28 iulie 1540, se căsătorește cu Catherine. Însă natura ei jucăușă, care îl atrage pe rege, dă naștere la interpretări și va fi repede acuzată de „comportament necuvenit”.
„Catherine a fost acuzată de adulter și conduită nedemnă de o regină, de către arhiepiscopul Cranmer. A fost judecată și găsită vinovată, iar ulterior decapitată pe 13 februarie 1542.
La fel ca Anne Boleyn, verișoara ei, executată și ea de Henric, spiritul Caterinei Howard pare incapabil să se odihnească. Se spune că fantoma ei bântuie galeria de la palatul Hampton Court”.
Catherine Parr
Împăratul Maximilian I i-a dăruit o armură de paradă lui Henric, în 1514, cu o mască atașată coifului cu totul deosebită, dar grotescă. Masca nu i se mai potrivea pe timpul când se căsătorea cu Catherine Parr, fața lui devenind umflată, tumefiată și corpul deformat de boli, răni și prea multe kilograme.
„Catherine Parr a fost fiica unui nobil obscur, Sir Thomas Parr, care urcase în rândurile curții lui Henric pentru a deveni Controlor al Casei Regale. Se știu foarte puține lucruri despre copilăria Catherinei sau despre relația ei cu Henric. Ea era o femeie matură, de 31 de ani, când s-a căsătorit cu Henric, pe 12 iulie 1543. Era deja văduvă de două ori.
Bine educată, a adus un sentiment de calm și demnitate curții regale. Henric suferea deja de multe afecțiuni, iar Catherine l-a îngrijit în acești ultimi ani. Ea a supravegheat educația lui Edward și le-a împăcat pe Maria și Elisabeta cu Henric”.
Ea îl îngrijește pe Henric în ultima clipă a vieții lui. Puțin timp după moartea regelui (28 ianuarie 1547), ea se recăsătorește cu Thomas Seymoure căruia îi va dărui o fată. Catherine Parr moare în 1548, după nașterea fiicei amintite.
Cu toată strădania lui Henric de a avea un urmaș pe linie bărbătească, aspect care ne spune că el nu era de acord ca puterea să fie deținută de o femeie, îi va urma la tron până la urmă preacatolica Maria I. Asta după domnia fiului lui Jane Seymour, devenit rege al Angliei și al Irlandei la numai 9 ani, ca Edward al VI-lea (1547-1553). E considerat primul rege protestant al Angliei.
Regina Maria I, fiica lui Henric al VIII-lea cu prima soție, domnește sângeros între anii 1553-1558. Reformații ajung să fie prinși și arși pe rug. La tron urmează apoi sora ei vitregă, ultima dintre Tudori, Elisabeta I (1558-1603), după care tronul revine urmașilor catolicei Mariei Stuart, cea executată de Elisabeta I, în 1587.
Importanța lui Henric al VIII-lea constă în inițierea Reformei engleze, prin care a rupt legăturile cu papalitatea și a fondat Biserica Anglicană, a transformat puterea coroanei, a pus bazele marinei regale, a unificat administrativ Anglia și Țara Galilor. A consolidat cu o mână de fier absolutismul monarhic, folosind Parlamentul doar pentru a-și consolida deciziile politice majore. A consolidat finanțele coroanei prin atribuirea pamântului confiscat de la mănăstiri nobililor loiali coroanei.
A fost prototipul monarhului renascentist, educat și patron al artelor.
Henric a asigurat continuitatea dinastiei Tudor prin copiii săi cu încă o jumătate de secol. Toate acestea au creat fondul propice ca regatul insular englez să înceapă descoperirea Lumii, odată cu Elisabeta I și să colonizeze o bună parte din ea timp de patru secole.
Monica Uivaroșan
