De curând, la Muzeul memorial „Aurel Lazăr”din Oradea a avut loc un recital de romanțe românești susținut de violonistul Lucian Malița. Dânsul a fost partenerul de viață al artistei, un om perfect armonizat cu lumea de idei și imagini a sufletului Marianei Pădurean. El a povestit cu emoție în glas că s-au cunoscut cu multe decenii în urmă, fiecare urmându-și destinul, prin școli și drame de familie. Dânsul provine din cunoscuta familie bihoreană Malița, care a dat oameni de frunte, mai cunoscut fiind academicianul Mircea Malița, autor de cărți, om politic, intelectual cu o vastă cultură diplomatică.
S-au adunat mulți în sala casei lui Aurel Lazăr, prieteni și cunoscuți care au vrut să dea respectul cuvenit Marianei Pădurean, profesoară și pictor orădean plecată la cele veșnice. Violonistul Lucian Malița a avut numai cuvinte frumoase despre sensibila și remarcabila persoană care a fost Mariana Pădurean, omul care i-a stat alături timp de două decenii.
Te duci cu gândul în trecut și rememorezi ocaziile când ai fost alături de artistă, întotdeauna la momente festive, la inaugurarea unor expoziții colective de tablouri care ilustrau viața efervescentă a urbei noastre. Artista nu a părăsit orașul pentru o situație mai bună, el fiind sursa ei de putere, de inspirație și de bucurie. A oscilat între cămin și universitate, între școlile pe care le-a servit ca profesor, parcul din apropiere și malul bătrânului Criș, un martor al existenței și devenirii ei ca om și artist.
Biografia
Artista s-a născut la Oradea, în 6 sept. 1954, oraș pe care l-a iubit și de care nu s-a despărțit nici în anii de studiu. A urmat secția de artă a liceului de muzică și arte plastice, găsindu-și apoi de lucru în domeniul designului industrial, cum erau cerințele epocii. A realizat decorații de vitrine și expoziții cu produsele de la fabrica „Aura”, ipostază în care am cunoscut-o și eu, fiindu-mi recomandată pentru priceperea ei la organizarea unor târguri de produse la Rom-Expo, a creării unei scenografii tematice ori de câte ori fabrica „Miorița” sau alt agent economic, aveau nevoie de un artist.
Anii ’90 nu au venit cu daruri, ci cu reduceri de personal, cu schimbări majore pentru noi toți și un om calificat și cu 15 ani de experiență în domeniu era nevoit să se „reorienteze”, cum se spunea pe atunci.
A fost nu numai o persoană dăruită cu talent, care s-a născut artistă, ci și una dârză, o luptătoare, care s-a înscris la Facultatea de Arte, proaspăt înființată la Oradea. Licența și-a luat-o la Cluj. Nu era ușor ca, pe de o parte, să ai ore ca profesor suplinitor, iar pe de alta să fi în bancă student…
Contactul cu copiii din clasele școlilor „Dimitrie Cantemir”, „Partenie Cosma”, Liceul Ortodox „Ep. Roman Ciorogariu” i-a adus totuși nenumărate satisfacții. Elevii pregătiți de ea luau premii la concursurile școlare, aducând școlilor renume și recunoaștere. Elevii o iubeau, o ascultau și, ce-i mai important, învățau să folosească creioanele, pensula și vopselele pentru a crea o lume magică, unde ei evadau. Orele de desen, materie considerată neimportantă, dezvoltau imaginația copiilor și erau o bună pregătire pentru viață. Se puneau pilonii culturii generale, a cunoașterii istoriei artelor, foarte necesare în peregrinările prin lume, care aveau să vină.
Am ținut în mână zeci de diplome ale copiilor, arhivate cu grijă de profesoara Mariana Pădurean, amintiri de la cei care au câștigat diferite concursuri. Erau mărturii ale muncii făcute cu dăruire, decenii la rând, poate mai prețuite decât propriile diplome de participare la expoziții, cu lucrări personale.
Expoziții, tablouri
Primele participări au început ca amatoare, după taberele de creație organizate la Tinca sau prin alte locuri frumoase din județ. Pe simeze expuneau grupul de pictori orădeni în sălile de la parterul unui hotel din Băile Felix.
Anii au trecut și statutul de amatoare nu i s-a mai potrivit, era deja licențiată a Facultății de Artă. A dat definitivatul în învățământ, licența și masteratul luate totdeauna cu zece, dar mai cu seama lucrările ei cu tușe ferme, culori vii și geometrii atrăgătoare o aduceau mereu în grupul celor care aveau un public avizat. Lucrările făcute în preajma copiilor, pe sticlă și cu teme religioase, doar suntem în liceul ortodox, sunt pure și în alt registru decât cele făcute pe pânză și în acryl.
Când legislația europeană se zbate să găsească soluții și să țină departe de ecranele albastre pe cei mici, după ce ei au devenit deja mari consumatori ai netului încă din pandemie, să vă amintiți că în Oradea a fost o artistă , un pedagog, care s-a aplecat asupra micilor școlari învățându-i să folosească acuarele și tempera, creioane și vopsele, aducând în clasă frunze și castane, mere și struguri ca ele să fie desenate!
Mariana Pădurean a fost un om cu o viziune pentru acest timp, cu suflet delicat, dornică să lase o pată de culoare prin munca ei concitadinilor, să facă lumea mai frumoasă, mai bună și mai armonioasă.
Criticul de artă și dascălul universitar orădean Ramona Novicov ne-a oferit un mic medalion dedicat artistei.
„O mică voce în marea tăcere
Mariana Pădurean a fost una din vocile artistice de o nemăsurată discreție, părând că e mereu înconjurată de un halou umbratic. O știu înveșmântată mai mereu în negru, ca și când ar fi purtat o rasă călugărească. Se machia ca o artistă, dramatic, cu ochii negri marcați puternic cu contur negru, iar buzele prindeau accent printr-un roșu intens. Dar nu era nicidecum o mască, pentru că zâmbetul cald era mereu prezent, și era îndeajuns să-i lumineze chipul. Avea o anume delicatețe în atitudine, în contrast cu felul ei de a picta. În lucrări folosea mai ales culori tari, cu contraste puternice cald-rece, luminos-întunecat. Îi plăcea mai ales perechea de complementare portocaliu – albastru, ce dădea o anume vigoare formelor cu o dinamică turbulentă. Era o pictură a unui artist frământat, ce aspira, prin arta ei și prin convingerile ei, la armonie. Acum, privind retrospectiv în urma ei, încerc cu tristețe să aud acea voce mică, șoptită, într-o sală de unde toți au plecat – iar ceea ce văd este imaginea cărbunelui devenit cenușă. Stele colorate în albastru și portocaliu să-ți lumineze calea, Mariana dragă, înainte ca marea tăcere să acopere totul!
Ramona Novicov”
Trecem prin viață și-i absorbim emoțiile, culorile… Mulți dintre noi le duc cu ei în neființă, alții, puțini, reușesc să le redea în scris, în muzică, sculptură. Alții în imagini pe pânză. Poate că Mariana Pădurean și-a încheiat existența într-o copleșitoare izolare, însă, în mod sigur fericirea i-au adus-o pânzele sale și icoanele pe sticlă, creații la care lucra tot timpul și care ar merita expuse într-un ultim efort expozițional.
Monica Uivaroșan
