Unii dintre noi consideră că singura modalitate de a ieși dintr-un chin coplesitor este aceea de a-și lua viața. Biserica nu acceptă o asemenea rezolvare, considerând-o un păcat extrem. Specialiștii – doctori, psihologi, profesori universitari etc.- sunt preocupați de aceast subiect greu, interesându-se de soluții. Ei încearcă să obțină și ajutorul bisericii…

Un eveniment deosebit a avut loc în zilele de 28 și 29 septembrie, la Muzeul Țării Crișurilor, intitulat Punte. Un eveniment dintre cele puțin mediatizate, importante și foarte sensibile ca tematică, a fost Conferința de prevenție a suicidului, ce stă sub numele „Punte”.

La ea s-au prezentat, timp de două zile, lucrări de psihiatrie și psihologie. În fiecare zi a conferinței, sala de o sută cincizeci de locuri de la etajul I a muzeului a fost plină, mulți din auditoriu luând tot timpul imagini de pe ecranul folosit de lectori pentru susținerea lucrărilor prezentate.

Doamne doctor, terapeuți, psihologi sau profesori universitari, au abordat într-o manieră deosebit de serioasă, științifică, cu date din literatura de specialitate, cu statistici internaționale, tema suicidului.
„Acest eveniment își dorește să sărbătorească 30 de ani de învățământ superior în psihologie (la Oradea – n.n.). Ne-am gândit cum putem noi să sărbătorim acest eveniment mai bine decât cu ajutorul comunității și organizând activități pentru comunitate. Pentru că asta facem noi de 30 de ani: pregătim specialiști care să satisfacă nevoile comunității. Aceste conferințe le-am încadrat într-un proiect care a demarat anul trecut. Se numește proiectul SAFE. Ne-am gândit, anul trecut, să marcăm luna septembrie ca fiind toată luna: luna antisuicid. Și am început cu activități de voluntariat desfășurate în cadrul secțiilor de psihiatrie de la Spitalul Județean de Urgență Bihor și în cadrul Penitenciarului Oradea. Anul acesta activitățile au continuat. Studenții masteranzi și-au desfășurat activitățile în cadrul secțiilor de psihiatrie și în cadrul penitenciarului și am adăugat acestor activități conferințele Punte”, a precizat prof. univ. Simona Trip, în prima zi a conferinței.

Ca simplu muritor, te cutremuri când auzi că tineri din grupele de vârstă 12-16 ani au gânduri suicidare într-un procent foarte mare: 48%. Dar, de la gând la faptă, intervin factori care ar putea opri acest act de o gravitate deosebită, cu condiția să se știe de existența lor.
Seria vorbitorilor a început în prima zi, de la ora 17, cu dr. Maria Alexandra Candalea-Cociubei, care a abordat tema: „Evaluarea riscului suicidar și înțelegerea factorilor de vulnerabilitate”.
Accesul fiind liber, în ziua a doua am fost prezenți și noi, oradea-bihor.ro. Au ținut prelegeri conf. univ. dr. Carmen Bora, psiholog Thomas Agud, psihoterapeut Camelia Anca Berdea, dr. Sanda Țăgureanu, prof. dr. Cristina Avrigeanu, preotul Sorin Ioan Crăciun încheind acest șir cu o expunere originală și sensibilă. Ei și-au pus în valoare încărcătura profesională personală de doctori și terapeuți aflați în slujba bolnavilor, unii cu o vechime de chiar trei decenii.
Mi-a plăcut modul complet detașat în care conf. dr. Carmen Bora a purtat un dialog cu sala, dovedind că poate să transmită informația, fie ea oricât de grea, cu scopul de a conștientiza, de a mobiliza, de a provoca participarea.

A urmat la microfon Thomas Agud, psiholog, cu date despre dimensiunea problemei suicidului în grupa de vârstă 15 – 29ani. Autovătămarea intenționată a reprezentat unul din cinci cazuri de deces și a fost a doua cauză de deces după accidentele rutiere, în U.E., în anul 2023. Tematica conferinței a crescut treptat spre modul de abordare a problemei de către specialiști, psihiatri din spitale, cu adresarea întrebărilor pe care trebuie să ți la pui când observi modificări de comportament, tristețe și lipsă de interes la un copil sau la un tânăr. Dr. Sanda Țăgureanu a trecut în revistă depresia la adolescenți, atât pe plan național cât și global. Fiecare dintre participanți a tras un semnal de alarmă că pe plan național ne lipsesc statisticile de după pandemie. Lumea se schimbă sub ochii noștri cu mare rapiditate și obiceiurile tinerilor sunt strâns legate de folosirea discreționară a ecranelor, ceea ce aduce semne de boală care altă dată nu erau atât de frecvente. Întrebările directe, în cazul în care identificăm un risc suicidar la cineva, nu trebuie să fie urmate de promisiunea că nu vom spune nimănui, ci trebuie anunțați imediat părinții. O conversație bună începe cu observația, nu cu interogatoriul.

Microfonul a revenit apoi unei psihoterapeute cu experiență de câteva decenii, Camelia Anca Berdea. Ea a povestit că a făcut în instanță evaluări în caz de criză, când membrii familiei în cauză aveau nevoie de ajutor de specialitate. S-a pus accentul pe cunoașterea responsabilității fiecăruia: familia, școala și societatea. Nu suntem singuri, trebuie apelat la cei care sunt specializați și pot ajuta, până nu e prea târziu. Prin chiar organizarea acestei conferințe, cred că s-a făcut un salt calitativ, în planul societății noastre, una închisă complet la această problemă cu niște ani în urmă, cu frica de stigmat și rușinea de a merge le terapeut sau la psiholog.
Un alt semn de înnoire a fost adus de discuția deschisă a profesoarei dr. Cristina Avrigeanu. Ea a precizat că nu poți lua cu tine un copil, în cabinetul școlar de consiliere, fără acordul scris al părinților. Există însă, la nivelul școlilor bihorene, peste o sută de persoane care fac deja această muncă de consilieri școlari.

O notă aparte a fost invitarea unui preot (greco-catolic) ca participant la conferință. Personal, consider că cel de-al patrulea actor în ajutorarea unui individ aflat în dificultate, este tocmai biserica. Doar suntem o țară creștină, unde 90% la sută dintre cetățeni s-au declarat, la recensământ, ca fiind creștini. Preoții sunt implicați, în spitalele orădene, în acordarea unei asistențe spirituale celor aflați pe pat de spital. Unul dintre ei este și părintele Ioan Sorin Crăciun, care de ani buni lucrează cu cei de la spitalul de neuropsihiatrie, intrând astfel în atenția organizatorilor.
Când i s-a dat cuvântul, și-a lăsat cuvântarea pe podium, vorbind liber, încercând să trezească în fiecare participant dorința de a ajuta, de a percepe corect suferința semenilor noștri, nu o dată marginalizați de societate, de colegi, din pricina unor suferințe profunde, neînțelese.
„Noi, care avem o viață spirituală, credem în viața de după moarte, în funcție de apartenența noastră la o religie sau alta. Practic, suicidul nu este un capăt de cale! Problema este cum abordăm noi aceste evenimente tragice care se întâmplă în jurul nostru. Abordarea poate fi psihologică, psihiatrică, subiect de presă și așa mai departe. Eu cred că Iisus Hristos nu ar întoarce spatele unui sinucigaș”. La o adică, dintre cei învitați de Iisus e posibil să fi fost și vreun sinucigaș… Părintele greco-catolic, care se pare că deține recordul la înmormântarea de sinucigași în zona noastră, nu este atât de categoric ca cei ortodocși în a-i condamna pe cei care ajung la acest prag. „Cum sprijină preotul pe sinucigaș?” a spus la un moment dat părintele. Este o întrebare grea, pe care biserica ar trebui să o abordeze ca instituție, actualizându-și abordarea în conformitate cu ziua de azi. Părintele și-a trecut în revistă, pe scurt, viața, ajungând la concluzia că ultimii trei ani, cei petrecuți cu „bolnavii mei”, au fost cei mai intenși, mai grei. „Am învățat că cei care îl slujesc pe Dumnezeu trebuie să-l privească pe celălalt și să încerce să descopere în el frumosul și binele. Fiecare dintre noi avem o particulă de divinitate” afirmă părintele Crăciun. Important este că, deși a vrut să părăsească această parohie grea, părintele a început să studieze și să se adapteze, fiind astăzi unul dintre cei mai apreciați.
Expunerea și-a continuat rostul ei și nimeni nu a observat trecerea timpului, depășindu-se pe nesimțite ora 20.

Putem spune că organizatorii și-au atins scopul, au făcut un serviciu comunității și au adus în atenția oamenilor o categorie de probleme care există, dar pe care nu știm cum să le gestionăm. Sper că această acțiune a unor medici, psihologi, terapeuți, educatori, va găsi sufletele și mințile celor care pot conlucra astfel încât să reducă din numărul mare de sinucideri care marchează toată societatea europeană.
Energia pozitivă a celor care au conferențiat s-a transmis publicului, în mare măsură tânăr. A fost o conferință care a dorit să întindă punți între oameni, între specialiști și beneficiarii serviciilor lor, eveniment care ar fi trebuit să fie mai bine popularizat, să ajungă la urechile celor care chiar au nevoie disperată de ajutor, unul pe care nu știu unde să-l găsească…
Monica Uivaroșan
