Cele două prestigioase reviste de istorie în format occidental și-au încheiat apariția. Mai rămâne Magazin istoric, care-și păstrează oarecum aspectul de dinainte de 1990…
Am aflat de închiderea revistei Historia (apărută din 2001) de la fondatorul ei, Ion Cristoiu. Inițial se spunea că dispare ediția tipărită sau print, cum se mai zice. Se spera că va rămâne ediția online, pe care Historia o practica de asemenea. După puțin timp, tot Ion Cristoiu anunță la emisiunea lui zilnică, de pe YouTube, că nici ediția online nu mai e continuată, deci revista e definitiv închisă.
Am prins la chioșc o ultimă bucată din ultimul număr Historia. Are 68 de pagini (incluzând coperta), cu prețul de vânzare de 18,50 lei. Au apărut în total, împreună cu suplimentul Historia Special, 346 de numere. Redactorul-șef Ion M. Ioniță, cunoscut mai mult de la TV, publică editorialul „Istoria se scrie mai departe”, anunțând chiar sub titlu: „Revista Historia oprește apariția ediției printate odată cu acest număr din mai 2026. Historia Special nu va mai apărea nici ea”. Titlul anunța practic continuarea pe online…
Nu ni se dau explicații economice, ci totul este aruncat pe mersul vremurilor, care au adus dominația internetului sau online-ului, cum se mai spune. Trendul, am văzut chiar noi, a fost favorizat de pandemie, când lumea s-a obișnuit să rămână mai mult în casă și să folosească din plin internetul. Inclusiv convorbirile telefonice ajunseseră să se facă gratuit pe internet, nu neapărat pe telefonul propriu-zis.
Historia are și o bogată pagină de internet care oferă gratuit mai toate materialele, inițial tipărite. Acum, că am aflat că nu se mai transferă existența revistei pe online, ne putem întreba cât timp va mai fi plătită găzduirea site-ului historia.ro de către proprietar… În momentul în care se socotește că e și acest lucru unul prea costisitor, cuprinzătorul site historia.ro va dispărea și el, iar noi, cititorii români, vom fi mai săraci…
Și, ca dezastrul să fie complet, odată cu Historia dispare și Evenimentul Istoric (apărută începând din 2018). La fel, am găsit ultima bucată la un alt chioșc de ziare. Este o revistă mai tânără, ce încă nu a făcut o sută de numere, având tot apariție lunară, ea are 100 de pagini (cu coperta înglobată) la ultimul număr și costă 24 de lei. Cel din fruntea ei este, ca director, Dan Andronic, fostul soț al Ancăi Alexandrescu. Și el este cunoscut mai mult de la TV, nu datorită revistei.
Revista aceasta a apărut la concurență cu Historia, având același format și tipar color, dar un număr mai mare de pagini. Ea se anunță cu emfază, pe pagina online, ca fiind „Cea mai mare revistă de istorie din Europa!” Spre deosebire de Historia, Evenimentul Istoric oferea un număr mai mare de materiale consacrate istoriei contemporane, adică de la Primul Război Mondial încoace. Nu am găsit vreun editorial sau vreo notă care să anunțe încetarea apariției, în ultimul număr, cel din luna mai. Aflăm de pe internet că, deocamdată, „Evenimentul Istoric îşi continuă activitatea editorială în mediul digital pe evz.ro, în secţiunea Istoria Secretă„.
Deși se lasă impresia că revista își va continua apariția, dar doar pe online, constatăm că Evenimentul Istoric își folosește pagina de internet doar ca platformă de vânzări. Se oferă partea de început a fiecărui articol, iar restul trebuie să-l cumperi de la edituradecarte.ro. Editura este o instituție care editează carte, deci denumirea e pleonastică. Jonglerii lingvistice de asemenea calibru nu o să găsiți de pildă la Historia, unde Ion Cristoiu a reușit să facă din limba română o regină…
Evenimentul Istoric a avut ca supliment Almanahul Evenimentul Istoric, un volum de 258 de pagini și 55 de lei (ultimul număr), care i-a suplimentat fericit veniturile.
Capacitatea tot mai mare a internetului și accesul la el, cu telefonul mobil de tip smart, au dus la schimbarea completă a societății, a comportamentului uman, a mentalităților. Vechile publicații tipărite au încercat un compromis cu online-ul, făcând și pagini de internet. Acestea erau văzute inițial ca un mijloc de promovare și nu erau taxate utilizatorului, ci se încerca autosusținerea lor cu niscaiva reclame. Compromisul nu a dat însă cele mai bune rezultate din punct de vedere financiar. Direcția generală era clară, către online, dar furnizorii de articole de istorie nu erau pregătiți pentru o astfel de adaptare radicală, fără limită de spațiu tipografic, cu audio și video integrat.
Ca o ironie, deocamdată rezistă doar revista care nu și-a dezvoltat prea mult pagina de internet, adică cea ale cărei articole sunt disponibile doar ca print. E vorba de străvechiul Magazin istoric (apărut din 1967), pe care în Oradea îl găsești doar în două-trei locuri. Pagina de internet a revistei este mai mult o platformă de vânzări, aici fiind de găsit arhiva cu coperta și cuprinsul fiecărui număr. Vânzările de aici contribuie constant la susținerea cheltuielilor cu tehnoredactarea, tiparul și distribuția…
Față de celelalte două reviste de istorie, Magazin istoric și-a dezvoltat cât de cât sistemul de abonamente, inclusiv posibilitatea de a-l primi online, în format electronic. Și-a păstrat vechiul format dinainte de 1989 și nu a investit în color. Fără apriga concurență a celorlalte două, s-ar putea ca el să mai reziste o bună bucată de vreme…
Cunoașterea istoriei este esențială pentru a pricepe mersul lumii. Politicienii și conducătorii noștri au cea mai mare nevoie de această cunoaștere, dar, din păcate, tocmai ei se dovedesc repetenții. Ați aflat probabil că acum, în România, se pune problema excluderii istoriei de la bacalaureat…
Revistele de istorie, la fel ca documentarele TV, sunt importante pentru că netezesc transferul de informație istorică de la nivelul profesional la cel, să-i zicem, lumesc, de largă înțelegere. Istoria ne învață că un stat responsabil investește în cunoașterea istoriei de către națiunea pe care o slujește și nu ne referim neapărat la muzee.
La noi, singura subvenție statală recentă pentru popularizarea istoriei este manualul școlar „Istoria evreilor. Holocaustul”… E nefiresc ca poporul tău să aibă obiect de studiu istoria altui popor. E un caz unic în lume! Banii investiți de stat în acel proiect erau mult mai de folos pentru România dacă erau direcționați pentru susținerea revistelor de istorie dispărute. Aveau un bun nivel profesional și promovau gândirea istorică românească, aspect indispensabil temeliei statului nostru.
Doru Sicoe
