Lansarea volumului „Cantemireștii. Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea”, Editura Polirom, 2025, în prezența autorului, vineri, 10 octombrie, la Muzeul Țării Crișurilor, în sala de conferințe, începând cu ora 10.
ŞTEFAN LEMNY, Cantemireştii. Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea, prefaţă de Emmanuel Le Roy Ladurie, traducere de Magda Jeanrenaud, Colecţia Historia, Editura Polirom, Iaşi, 2025.
A scrie o recenzie sau o cronică despre o carte publicată prima dată cu un deceniu și jumătate în urmă poate părea la prima vedere anacronic. Atunci de ce merită totuşi o prezentare? Din două motive simple: 1) datorită temei sau subiectului de actualitate abordat; şi 2) pentru că avem în faţă o lucrare fascinantă, bine documentată şi extrem de bine scrisă. Autorul acesteia este istoricul român Ştefan Lemny (n. 1952), naturalizat în Franţa imediat după 1990, unde a lucrat în cadrul Bibliotecii Naţionale a Franţei (1991-2019), consacrat ca istoric al ideilor şi sensibilităţilor colective din secolul luminilor, dar afirmat şi între cei mai buni şi apreciaţi cantemirologi tocmai prin această lucrare.
Publicată iniţial în limba franceză la Paris în anul 2009, tradusă la scurtă vreme în româneşte prin eforturile Magdei Jeanrenaud şi publicată la Editura Polirom din Iaşi în trei ediţii (2010, 2013 și 2025), cartea s-a bucurat de o bună receptare din partea istoriografiei franceze şi româneşti, dar mai ales a largului public de la noi. O dovadă în acest sens o constituie epuizarea tirajelor. În fond, succesul de piaţă nu ar trebuie să reprezinte un prilej de mirare sau invidie, ci o bucurie pentru că prezintă viaţa, opera şi destinul celor doi reprezentanţi iluştri ai familiei princiare Cantemir: Dimitrie, principele savant al Moldovei, şi Antioh, fiul acestuia, afirmat ca diplomat şi scriitor recunoscut al Imperiului Rus din secolul al XVIII-lea. În timp ce Dimitrie Cantemir este arhicunoscut în lumea culturală şi publică românească contemporană, efigia sa făcând parte integrantă din panteonul naţional românesc, opera sa cunoscând numeroase ediţii româneşti pe parcursul secolelor XIX-XX, iar viaţa sa o ecranizare în cinematografia românească a anului 1973, viaţa, activitatea şi opera fiului său Antioh sunt extrem de puţin cunoscute până şi publicului de specialitate de la noi.
Cu totul altfel se prezintă situaţia în Rusia şi în arealul geopolitic al fostului imperiu sovietic, unde Antioh Cantemir a fost mereu evocat pe parcursul ultimelor două secole şi elogiat de nume mari ale literaturii şi criticii literare ruse, precum Aleksandr Puşkin şi Visarion Belinski, acesta făcând aşadar parte din marea cultură rusă, iar numele său fiind întipărit în memoria colectivă rusă în rândul primilor poeţi moderni ca maestru al satirei literare. Evocarea şi restituirea efigiei istorice şi literare a celor doi Cantemiri între coperţile unui volum are meritul de a familiariza publicul francofon şi român cu personalităţile ilustre şi operele prodigioase ale celor două vlăstare celebre ale familiei princiare moldave. Această idee este reliefată în prefaţa lucrării de reputatul istoric francez Emmanuel Le Roy Ladurie (n. 1929, m. 2023, tradus și la noi) care îi atrage atenţia cititorului francez şi român că i se va deschide perspectiva asupra a două vieţi cu un bilanţ remarcabil, nume mari ale culturii europene şi universale, precum „Voltaire, Montesquieu, Gibbon, Winkelmann, enciclopediştii şi Burke, ca şi Byron, Chateaubriand şi Victor Hugo”, citind şi apreciind îndeosebi Istoria Imperiului Otoman a lui Dimitrie Cantemir, lucrarea lui Ştefan Lemny restituind istoriografiei franceze două „personaje pe care Occidentul modern le-a dat cu asupra de măsură uitării”.
Cartea are două părţi mari, prima dedicată lui Dimitrie Cantemir cu subtitlul „de la Istanbul la Sankt Petersburg” şi capitolele „1. Întemeierea unei case princiare”, „2. Ucenicia unui principe moştenitor moldovean”, „3. Orient şi Occident pe malurile Bosforului”, „4. În oglinda primelor scrieri”, „5. Pe scena puterii”, „6. În Rusia lui Petru cel Mare”, „7. Principele la masa de lucru”, „8. Ultima aventură”, iar cea secundă este afierosită lui Antioh Cantemir, purtând subtitlul „din Rusia în Occident” cu capitolele „9. Un tânăr principe în zorii Luminilor ruseşti”, „10. A scrie şi a traduce: în căutarea unui destin literar”, „11. Un ambasador rus la Londra şi la Paris”, „12. În vâltoarea opiniei publice şi a schimburilor culturale”, „13. În republica literelor”, „14. Omul de litere”, „15. Viaţa sentimentală, amurg de viaţă” şi „16. Aventura europeană a Istoriei Imperiului Otoman”, subtitlurile surprinzând de fapt firul central al destinului celor doi.
Ideea autorului a fost de a îmbrăţişa dintr-o singură privire cele două biografii şi de a restabili continuitatea dintre ele, fără a viza o restituire exhaustivă a vieţii lor. De aceea, cei interesaţi exclusiv de parcursul biografic detaliat şi amănunţit al cantemireştilor vor fi dezamăgiţi. Vor fi însă încântaţi cei preocupaţi mai ales de istoria culturală, de istoria ideilor şi a mentalităţilor, de istoria luminilor şi de o analiză a perspectivei apropierii culturale dintre diverse regiuni ale Europei, unite tocmai de destinul şi opera fascinantă a celor doi Cantemiri: tatăl, Dimitrie, principe al Moldovei, şi fiul, Antioh, prinţ moldovean afirmat ca diplomat şi scriitor rus, amândoi apreciaţi în cultura europeană a luminilor, cu toate că reputaţia sau gloria familiei a fost generată de operele lui Dimitrie Cantemir, al cărui nume a fost dăltuit în piatra de pe faţada bibliotecii Sainte-Geneviève din Paris, alături de Leibniz şi Newton. Ştefan Lemny are avantajul de a se mişca foarte uşor şi captivant totodată prin discursul istoric pe care-l profesează nu numai în istoriografia română, franceză şi rusă, ci şi în literatură, filosofie, artă şi teologie, ceea ce-i dă şansa de a recepta şi interpreta operele lui Dimitrie şi Antioh Cantemir într-un sens deopotrivă profund şi accesibil lectorului contemporan. Succesul de piaţă al cărţii cred că a rezidat tocmai în modalitatea în care autorul a ţesut expunerea, în articularea antrenantă şi clară a discursului, în seriozitatea şi onestitatea abordării şi, desigur, în readucerea în actualitatea românească a cantemireştilor. De fapt, de aici a plecat interesul şi pledoaria mea pentru această carte lecturată cu o atenţie deosebită în vara anului 2023, declarat prin lege organică a Parlamentului României „Anul cultural Dimitrie Cantemir”, cu prilejul aniversării a 350 de ani de la naşterea principelui (1673), respectiv a 300 de ani de la trecerea acestuia în eternitate (1723).
Domn al Moldovei (1710-1711), apoi consilier secret al ţarului reformator Petru cel Mare, savant emblematic şi membru al Academiei din Berlin, Dimitrie Cantemir a devenit cunoscut în Europa îndeosebi datorită lucrării sale Istoria Imperiului Otoman, publicată în engleză (1735 şi 1756), franceză (1743) şi germană (1745), apreciată de cărturarii vremii şi considerată în secolele XVIII-XIX o referinţă în domeniu. Antioh Cantemir (1709-1744), ambasador apreciat al Rusiei în Anglia (1731-1738) şi Franţa (1738-1744), fondator, prin Satirele lui, al poeziei ruse moderne şi traducător al lui Horaţiu şi Fontenelle în ruseşte, a fost apreciat în epocă de intelectuali redutabili, precum Montesquieu şi Voltaire. Deşi ambiţiile dinastice ale principelui moldav nu s-au împlinit, iar neamul său pe linie masculină s-a stins la finalul secolului al XVIII-lea, cei doi iluştri reprezentanţi ai familiei au înscris prin opera lor numele cantemireştilor în istoria şi cultura europeană.
Cartea istoricului Ştefan Lemny are meritul de a readuce în atenţia publicului românesc povestea lor într-o manieră profesionistă, accesibilă şi captivantă fiind o lectură obligatorie pentru toţi cei interesaţi a (re)descoperi biografia, personalitatea emblematică şi opera prodigioasă a cantemireştilor. Iată pe scurt motivele pentru care am considerat necesară prezentarea acestei lucrări, adresându-vă tuturor, dragi cititori, invitaţia de a parcurge această carte asigurându-vă că nu veţi regreta, dimpotrivă, vă veţi desfăta.
Mircea-Gheorghe Abrudan
