SOS – de la Strasbourg la Alba Iulia

Diana Șoșoacă a ținut să marcheze bine și într-un mod original Ziua Națională a României. Celebrarea ei a fost concepută în două episoade: unul la Strasbourg (Franța), cealaltă capitală a UE (pe lângă Bruxelles, Belgia), iar al doilea la Alba Iulia, capitala Unirii, din 1 Decembrie 1918.

Prima dintre acțiuni, care s-a îndeplinit cu mobilizarea a circa 40 de români, a avut și rolul de a îmbunătăți imaginea României, cea atât de mult scăzută în străinătate după aventura alegerilor din 2024. În afară de costume populare și obiecte specifice civilizație rurale, a fost expusă ceramică de Horezu (patrimoniu UNESCO) și s-au servit pălincă, vișinată și cozonac, după cum ne informează Vlad Vidra. Un pic de gust de România, care a ținut de luni, 24 nov. până vineri, 28 nov. De remarcat că europarlamentara Diana Șoșoacă a ținut să ducă la acțiune pe toți parlamentarii SOS de la București, cu toții punând umărul la reușita acțiunii.

Delegația românilor intonând o colindă
Panoul pe care era anunțată, în engleză, acțiunea Dianei Șoșoacă: „From the hearth of the village to the hearth of Europe”

Un rol tot mai important revine deputatului de Bihor Vlad Vidra, a cărui relație cu președinta partidului apare ca tot mai consolidată. La Strasbourg, Diana Șoșoacă a ținut să facă un scurt interviu cu el la expoziția națională de acolo și, mai mult, l-a invitat să spună câteva cuvinte participanților la o întrunire, chiar ea fiindu-i translator în limba engleză.

De precizat că Vlad Vidra este fluent în limba germană, nu în engleză. Buna înțelegere dintre cei doi, bazată pe respect și cooperare, observabile în cadrul vizitei de la Oradea, din urmă cu o săptămână, se anunță a fi benefică pentru partid, aflat în creștere.

Un important grup din România, invitat special de europarlamentarul Diana Șoșoacă, la Consiliul Europei. A fost prezentată instituția, rolul acesteia, au fost reliefate puncte de vedere și a avut loc o sesiune de întrebări – răspunsuri” – titrează BZI.ro
Deputatul de Bihor Vlad Vidra (dreapta) la dezbaterea de la Consiliul Europei, de miercuri, 26 nov. 2025, organizată de Diana Șoșoacă

În afară de expoziția dedicată satului românesc, Diana Șoșoacă a moderat și o dezbatere, la care au asistat cei de la Bună Ziua Iași: „Au participat zeci de invitați, de la parlamentari, profesori universitari, cercetători, istorici și jurnaliști. A avut loc o succintă prezentare a instituției, despre rolul și importanța acesteia, a faptului că Statul de Drept, Democrația și Drepturile Omului sunt principalele direcții de acțiune”.

La dezbatere intitulată „Tradiții și Cultură în Uniunea Europeană și transmiterea către tânăra generație a acestora” în Parlamentul European, moderată de europarlamentara Diana Șoșoacă 

Al doilea episod privind Ziua Națională are loc luni, 1 Decembrie 2025, la Alba Iulia. Diana Șoșoacă și-a dat întâlnire cu oamenii săi la Alba Iulia, de la Bihor fiind pregătit un autocar și mașini particulare. Pelerinajul la Alba Iulia de Ziua Națională a devenit o tradiție după 1989. Acolo s-au petrecut ultimul și cel mai important act al Unirii din 1918, când românii din Ungaria (Transilvania, Maramureș, Crișana și Banat) au hotărât, prin delegați din toate localitățile locuite de ei, să proclame unirea cu regatul României. Era un drept al majorității etnice din teritoriul respectiv. Unirea s-a realizat apoi cu forță armată, cu sânge vărsat, dar și cu glorioasa ocupare a Budapestei. Valoarea de simbol a Alba Iuliei este deci enormă. Prin urmare, demersul filialei SOS Bihor de a asigura deplasarea acolo și reușita acestei acțiunii sunt pași importanți ai creșterii partidului. Filiala este norocoasă că are în frunte un om tânăr, cu multă putere de muncă și organizare, cu o experiență de câțiva ani în Germania, fără vicii și pus pe construit. Într-un an deja, SOS Bihor a făcut pași enormi față de situația anterioară, dinainte ca filiala să fie preluată de Vlad Vidra.
Cinstirea Zilei Naționale pare tot mai lipsită de valoare în mâna „sistemului” pentru că românii nu mai cred deloc în el. Reșaparea oferită de Nicușor Dan și Ilie Bolojan se dovedește o incompetență crasă, care-și arată poporului urâta față, obligat el să plătească greșelile crunte ale „sistemului” reprezentat acum chiar de cei doi. Ei își încearcă acum aderența la public, fiind prezenți de 1 Decembrie la București, președintele Nicușor Dan și la Alba Iulia, premierul Ilie Bolojan. Acesta din urmă a fost deja puternic huiduit la Carei, de 25 octombrie…

Alba Iulia cu Cetatea și cele două catedrale, cea ortodoxă (centru) și cea catolică (dreapta), unde este înmormântat Iancu de Hunedoara

La Alba Iulia și-au anunțat prezența și Călin Georgescu, flancat inevitabil de umbra lui: George Simion. Reamintim însă că singurul partid șicanat de autorități, împreună cu liderul său, este deocamdată SOS și Diana Șoșoacă. „Sistemul” livrează – cuvântul lui Bolojan – doar sărăcie, incompetență și nesimțire. Celebrarea de la Alba Iulia este de fapt un apel la credința că poporul român poate face fapte mari în timpuri incerte…


Doru Sicoe

Lasă un răspuns