Regii nisipurilor – prima apariție în limba română a lui George R.R. Martin

Această nuvelă aparține literaturii americane, mai precis lui George R R Martin care a câștigat cu ea trei premii prestigioase: Hugo, Locus și Nebula. La câțiva ani după apariția ei în Statele Unite este tradusă și la noi și apare în 1983, în Almanah Anticipația 1984.

Trebuie precizat că asta era chiar o minune având în vedere că, la noi, erau prezente puține traduceri și acestea cu precădere din lumea comunistă. Azi, chestia asta pare ca ceva SF. Cert este că greu puteai să păcălești cenzura ceaușistă și să traduci și publici ceva neconform ideologiei de partid. Cu alte cuvinte, inițiativa a fost o reușită și americanul George R. R. Martin intra în literatura română de dinainte de 1989.

Autorul este astăzi unul dintre cei mai cunoscuți și premiați scriitori de gen, inclusiv în România, după cărțile lui turnându-se și filme cu mare succes de casă.

„Dar care este povestea americanului născut în Bayonne, New Jersey, acum mai bine de 77 de ani? Și cum a cunoscut acesta succesul de care se bucură astăzi?” Povestea lui este cea a succesului la public a unui roman bine scris, este cea a creației unui om, care putem spune, a creat o lume, adică s-a jucat de-a Dumnezeu – în sensul imaginației – totul fiind pură ficțiune, ceva creat de la zero, dar de o mare atractivitate pentru cei care l-au citit.
Pasul următor a fost cel făcut în studiourile rețelei de televiziune HBO, care au creat „The Game of Thrones” (Urzeala tronurilor) după seria sa „A Song of Ice and Fire”.

Suntem în plină epocă a tehnologizării, dar și omul modern are nevoie de povești, la fel ca cel din vremurile trecute, are nevoie să evadeze din cotidian și oferta acestui scriitor, după acronim GRRM, o găsim și azi tentantă, cu regate, bătălii, incest, crime și fantezii incredibile, care i-au adus autorului vânzări de 90 de milioane de cărți și o recunoaștere mondială. De aceea, scriitorul a fost numit de jurnalistul Lev Grossman „the American Tolkien” – Tolkienul american (J.R.R. Tolkien, scriitorul britanic care a dezvoltat lumile din „The Hobbit” și „The Lord of the Rings”). De precizat că Martin este un mare admirator al britanicului Tolkien, declarându-se flatat de comparație.

Și revista Time l-a inclus pe Martin, în 2011, pe lista celor mai influente 100 de personalități.

Acum că știm cine a scris Regii nisipurilor trebuie să revenim la epoca în care apare această nuvelă și să ne amintim că nu aveam pe atunci mijloacele de comunicare de azi, nu existau telefoane mobile, calculatoare performante, internet și Google, nu vorbea nimeni de video conferințe sau AI. Având o educație de catolic, el reușește totuși să viseze la lumi din planete îndepărtate, la personaje ajunse la o stare materială bună, dar care din plictiseală doreau să-și pigmenteze viața cu animale de companie exotice, o chestiune inspirată din viața contemporană, am spune… De aici începe această poveste științifico-fantastică a jocului de-a puterea și de-a Dumnezeul a personajului ei principal, cel care nu are limite, nici morală, nici buton de oprire. Sunt la o adică atenționări ale autorului la consecințele pe care le pot creea oamenii în goana după senzațional, stăpâniți de impulsul lor primar de a domina, de a exagera în amuzament, consecințele fiind ultimul lucru luat în considerare.

„SIMON KRESS locuia singur într-un conac mare printre colinele aride şi stâncoase aflate la cincizeci de kilometri de oraş. Aşa că, atunci când afacerile îl chemau pe neaşteptate, n-avea vecini cărora să le ceară să vadă de animale în lipsa lui. Șoimul hoitar nu era o problemă; sălăşuia în foişorul nefolosit şi, oricum, se hrănea singur. Pe măcelar, Kress îl gonea pur şi simplu afară, lăsându-l să se descurce cum o şti; micul monstru vâna limacşi, păsări şi şobolani. Bazinul de peşti însă, plin cu piranha veritabil”. Așa începe povestea noastră, care ni-l prezintă pe Kress ca pe un individ retras, fără griji materiale și dornic de distracție. Lui Martin nu-i este deloc străin faptul că în vremea lui avansaseră mult cercetările spațiale și cele genetice, așa că ajunge ușor să ne propună ființe pe care nimeni nu le-a întâlnit pe Pământ, venite din alte lumi, vehicule zburătoare independente, ființe ciudate care erau vândute de braconierii lumilor îndepărtate pe post de animale de companie.
Kress ajunge repede clientul unui magazin care vindea ființe ciudate, vietăți care nu se găseau pe Terra și negociază cu vânzătoarele Wo și Shade cumpărarea celui mai potrivit animal pentru nevoile sale, după ce rămăsese fără cele moarte de foame acasă. Iată cum descrie autorul regii de nisip, aflați într-un terrarium, de patru culori diferite: „Pentru el, continua să arate ca o insectă. Cam cât o unghie de lungă, cu şase picioare, cu şase ochi MICI, dispuşi de jur-împrejurul trupului. Un sistem complicat de mandibule clămpănea vizibil, în timp ce două antene fine şi lungi descriau traiectorii în aer. Antenele, mandibulele, ochii şi picioarele erau negre ca funinginea, dar culoarea predominantă era portocaliul aprins al platoşei care acoperea corpul.
— E o insectă, repetă Kress.
— Nu e insectă, insistă calmă Wo. Exoscheletul chitinos este lepădat când regele de nisip creşte. Dacă creşte. Într-un bazin de dimensiunile acestuia nu va creşte. (Îl luă pe Kress de braţ, şi-l conduse până la castelul următor.) Observaţi culoarea acestora. Kress se uită. Erau altfel. Aici, regii de nisip aveau platoşa de un roşu intens; antenele, mandibulele, ochii şi picioarele erau galbene. Kress îşi aruncă privirea pe partea cealaltă a bazinului. Locuitorii celui de-al treilea castel viu erau albicioşi, cu tiv roşu”.

Kress al nostru ajunge stăpânul celor patru categorii de regi de nisip, albi, roșii, negri, portocalii, dar lucrul care-l atrage din prima este că aceste ființe își venerau îngrijitoarea a cărui chip îl făcuseră în toate castele, în semn de mulțumire că avea grijă de ei.

După transportul lor în noua locuință, urmează zile de tatonări, dar Kress vrea distracție și începe să-și înfometeze protejații, să-i supună la tot felul de lupte, în prezența unei asistențe la fel de crude ca el. Mulți dintre regii de nisip mor, dar chipul ce apare în castelele lor, în jurul burții mereu înfometate, adică al mătcii stupului, este unul crud și neomenos, așa cum se comporta stăpânul. Burta hrănea toate vietățile cu o substanță produsă de ea, perpetua specia, hrănindu-se cu orice era adus de mobili în preajma ei. O ciudățenie era și aceea că erau psi, adică comunicau între ei pentru a face strategii și mai citeau și gândurile celor din jur. „Burta trăieşte în castel. Adică eu îi spun burtă. Un joc de cuvinte, dacă vreţi: fiinţa este şi pântece de mamă şi stomac. Femelă, cam cât pumnul de mare, imobilă. De fapt, denumirea de regi de nisip e oarecum improprie. Mobilii sunt ţărani şi războinici; conducătorul propriu-zis e o regină. Dar şi această analogie păcătuieşte. Luat în ansamblu, fiecare castel este o singură creatură hermafrodită”.
Povestea merge mai departe, cu stăpânul dornic să se laude prietenilor cu noua lui achiziție, dar care dădea semne că nu era dornică de colaborare și atunci erau înfometați pentru a spori spectacolul. În repetate rânduri se făceau pariuri și sunt aduse alte specii de animale ca să se vadă cine va ieși învingător. Mor și din regii de nisip, dar coeziunea lor în momentele de criză arată că ei pot să iasă învingători, cu multă inteligență și strategie. Rând pe rând sunt omorâți și mâncați cei aduși de stăpân în arenă, dar asta nu îl mulțumește pe Kress care se avântă tot mai departe, creând situații periculoase pentru el și cei care îi sunt inamici.

Nu trece mult până când se ajunge la victime umane, care sunt împinse în fața acestor războinici. Acum miza devine viața stăpânului care cere ajutorul unor profesioniști să-l scape de regii de nisip. Bătăliile sunt descrise cu amănunte horror, cu priceperea de scriitor care știe ce produce efect asupra cititorului. Echipa atrasă să deratizeze, cade rând pe rând, fără să reușească pe deplin să stârpească „dăunătorii”. Regii se mută în exterior, ocupând piscina, pivnița și alte locuri de pe lângă casă, refăcându-și, la alte dimensiuni, castelele. Chipul stăpânului arată groază, arată că el ajunsese să se teamă și nu-și mai recunoaște cu plăcere chipul în reprezentările protejaților săi. După zile de beție, după ce a împins la moarte o seamă de cunoscuți, ultima încercare de a scăpa de regii nisipurilor îl face pe Simon Kress să ceară ajutorul lui Wo, cea care îi vânduse specia asta de animale de companie. „Ascultă-mă cu atenţie. Singur ţi-ai făcut-o. Îngrijiţi cum se cuvine, regii de nisip sunt războinici curtenitori şi ceremonioşi. Pe-ai dumitale i-ai înfometat şi i-ai chinuit, şi-ai făcut din ei altceva. Ai fost zeul lor. Dumneata i-ai făcut aşa cum sunt. Burta din pivniţa dumitale e bolnavă, e încă suferindă de pe urma rănii pe care i-ai pricinuit-o. Probabil că nu mai are mintea întreagă. Comportarea ei este… anormală. Trebuie să pleci imediat de acolo. Mobilii nu-s morţi, Kress. Sunt amorțiţi. Ți-am spus că exoscheletul cade când cresc. De fapt, în mod normal, cade mult mai devreme. N-am auzit niciodată de regi de nisip care să fi crescut, în stadiul insectoid, cât au crescut ai dumitale. Înclin să cred că aceasta-i o altă consecinţă a faptului că ai mutilat burta albă. În sfârşit, n-are importanţă. Ceea ce importă este metamorfoza prin care trec în clipa de față regii dumitale de nisip. Pe măsură ce creşte, burta devine tot mai inteligentă. Puterile ei psionice sporesc, iar mintea-i devine tot mai complexă, mai ambițioasă. Mobilii cu platoşă sunt suficient de utili atât timp cât burta e mică şi doar semiconştientă, însă acum are nevoie de slujitori mai buni, de trupuri mai apte. Înţelegi? Mobilii vor da naştere, cu toţii, unei noi specii de regi de nisip”.
În final, după fuga din propria casă, după o zi toridă umblând prin deșert, Kress încape pe mâna regilor de nisip scăpați din bătăliile din ograda sa, cei portocalii, care trecuseră de a patra fază de metamorfozare, devenind umanoizi, toți copiii cu patru brațe aveau chipul său! O poveste pe cinste, care te ține în priză și îți trezește admirația pentru George R. R. Martin.

La noi, chiar cu întârziere, și fără a-i fi tradusă în totalitate opera, Martin are mulți fani, dar trebuie să spunem că asta mai ales datorită serialelor de televiziune cu scenarii după cărțile sale. Cei de la Editura Nemira, de dragul cititorilor săi, au reușit să-i ia un interviu, în 2019, așa aflând și publicul nostru că, la cei 70 de ani pe care îi avea atunci, scriitorul era în plină efervescență creatoare, că poveștile lui nu se termină niciodată, că avea multe proiecte care era conștient că nu avea cum să le mai sacrifice timpul său prețios. Autorul romanelor care au stat la baza celebrului serial „Game of Thrones” i-a acordat un interviu scriitorului Marian Coman, redactor-şef al Armada, imprintul de SF, Fantasy şi Thriller al Grupului Editorial Nemira – primul interviu în exclusivitate pentru publicul român, distribuit prin agenţia de presă MEDIAFAX.

Din lungul interviu mă limitez la a vă reda asta:

„M.C: Lumea se schimbă. Cum vedeţi aceste schimbări ca autor de science-fiction?

R. R. Martin: Lumea se schimbă. Şi nu ştiu ce formă o să ia la final. Tu eşti familiarizat cu textele mele SF. Iar dacă te uiţi în ele, o să vezi peste sute de ani în viitor şi în lumi îndepărtate. Nu m-am simţit niciodată foarte confortabil să scriu povestiri cu acţiunea plasată peste cinci – şase ani în viitor, ori peste zece ani în viitor. Pentru că nu ştiu ce o să se întâmple atunci. Îmi place să cred că în viitor o să ajungem la stele, o să devenim un fel de lume aşa cum mi-am imaginat în poveştile din „Thousand Worlds”, o să intrăm în contact cu extratereştrii şi o să trăim într-un frumos univers science-fiction. Şi noi, toţi cei care vom trăi atunci vom fi împreună, vom fi… Pământul. Ştii, în poveştile SF pe care le-am citit când eram copil, ajunsesem la stele şi întâlnisem extratereştri. Noi eram oamenii de pe Pământ, eram terrani. Nu mai eram americani, nu mai eram ruşi, români sau chinezi. Se conturase ideea că, la un moment dat, lumea aceasta va fi unită. Nu ştiu dacă lucrul ăsta se va întâmpla în realitate. A existat această credinţă science-fiction, dar când mă uit în jurul meu, văd oameni vorbind despre construirea de ziduri, văd oameni vorbind despre cum să scăpăm de emigranţi. Văd ţări care se îndepărtează de la a fi împreună… Uită-te la Brexit, spre exemplu. Cred că trăim vremuri întunecate. Şi o să găsim o cale să ieşim din asta sau nu. La orizont sunt o mulţime de probleme: schimbările climatice… vor fi milioane de refugiaţi, nu doar mii, aşa cum sunt astăzi. Toate naţiunile de pe insule vor fi scufundate, oraşele de pe coastă vor fi distruse. Vor fi locuri pe Pământ unde temperatura va creşte atât de mult încât viaţa omului nu va mai fi posibilă. Proliferarea armelor nucleare este o altă mare problemă fiindcă din ce în ce mai multe ţări le au şi, mai devreme sau mai târziu, cineva o să le folosească. Îmi fac griji pentru viitorul apropiat. Dar sunt încrezător în puterea cuvintelor şi încerc să vorbesc despre câteva probleme umane simple, de viaţă şi moarte, în textele mele. Doar că sunt plasate în lumi aflate printre stele, la mii de ani în viitor, sau într-un Ev Mediu imaginar”.
Nu știm dacă lumea va fi unificată sau măcar dacă omenirea se va uni în cazul unui pericol comun, așa cum ne lasă să credem nuvela cu regii nisipurilor, dar e clar că omul va continua să se bucure de cărți, că ele nu au dispărut cu tot atacul televiziunii, al filmelor, al tehnologiilor tot mai avansate. Atâta vreme cât oameni ca GRRM se vor ocupa cu pasiune și inspirație de scris, se vor găsi cititori care să se bucure de munca lor, citind acasă, în autobuz, în tren, în avion sau așezați pe o plajă exotică.

Monica Uivaroșan