Una dintre minciunile tare dragi ghizilor din Oradea este cea cu meridianul zero, care ar fi fost fixat aici pentru sute de ani. Ea chiar a fost „autentificată” de unele ziare și unii istorici.
De pildă, săptămânalul Bihoreanul din 22 iunie 2012, ne spune: „Oradea a avut meridianul zero până în anul 1667, iar lucrările lui Peuerbach au fost folosite şi de marii navigatori ai lumii. Legendele spun că în 1504 tabelele făcute la Oradea ar fi fost folosite de Columb pentru a convinge băştinaşi din Jamaica să îi dea alimentele necesare echipajului său, prezicând eclipsa de Lună din data de 29 februarie a acelui an. De asemenea, Amerigo Vespucci a scris în memoriile sale că a învăţat să măsoare longitudinea din Tabula Varadiensis. Aceleaşi tabele au stat la baza cercetărilor lui Tycho Brahe şi ale lui Johannes Kepler pentru a stabili legile mişcărilor planetelor. Meridianul zero a fost mutat apoi, pe rând, la Nurnberg, la Paris şi, în 1851, la Greenwich, lângă Londra, unde se află şi în prezent.”
În Adevărul din 24 februarie 2015, se spune: „Vreme de mai bine de două secole punctul de referinţă, Meridianul Zero ce servea pentru realizarea hărţilor de navigaţie a fost în Cetatea Oradea. Tot aici a luat naştere şi primul observator astronomic din Europa. În perioada cuprinsă între anii 1464-1667, Meridianul Zero a fost la Oradea, undeva lângă Clădirea Palatului Episcopal din acele vremuri.” Cel care dă informații este Dumitru Sim, un istoric azi uitat.
Asta face din Oradea „buricul Pământului” în Evul Mediu, adică într-o vreme când mai nimeni din Occident nu știa de existența acestui oraș, mititel pentru standardul vestului european. Desigur, orice ghid de bun simț ar fi putut căuta pe internet vreo hartă de acum cinci-patru-trei secole și s-ar fi dumirit: pe nicio hartă – absolut niciuna! – meridianul zero nu e pus la Oradea. Toți editorii îl puneau în funcție de țara lor, fiind o chestiune de mândrie națională și neavând nimic comun cu Oradea sau „mutatul” de aici în alte locuri. Nu se inventase standardizarea hărților, ca azi, pe atunci hărțile exacte fiind secrete de stat. Începuse epopeea marilor descoperiri geografice și goana după mirodenii, iar hărțile aveau un regim secret, ele ducând la „peștera lui Aladin”, cea plină de bogății. Și, atunci, cât tupeu poți avea ca să spui că Oradea, care nu era deloc un oraș maritim, ar fi fost locul prin care trecea meridianul zero pentru lumea largă?
E bine de știut că povestea asta a apărut doar pe la finele anilor ’90, căpătând un mare interes pentru cât de extraordinară părea. Desigur, au fost unele personaje bine plasate public, care au dat credibilitate gogomăniei, înainte de preluarea ei de către presă. Editorul și omul politic Mircea Bradu, prieten al primarului Petru Filip, ajunsese să susțină chiar la TVR chestia asta, inclusiv că la Oradea a stat acel meridian până s-a hotărât, prin decizie internațională, recunoșterea lui la Greenwich (unde exista chiar din 1676). Dacă aveți curiozitatea să verificați discuțiile de la acel congres, din 1884, de la Washington DC, veți vedea că nimeni nu a pomenit absolut nimic de Oradea.
Trebuie ținut cont că Mircea Bradu era un foarte bun prieten al istoricului Liviu Borcea, căruia îi publica volumele la Editura Arca, a lui. Liviu Borcea era cunoscător al limbii maghiare, fiind practic pentru el „limba maternă”. Împreună cu Gheorghe Gorun, coordonaseră Istoria orașului Oradea, volum finanțat de colegul lor de partid, primarul Petru Filip și apărut, strategic, înainte de alegerile din 1996. Borcea citise deci și monumentala lucrare a canonicului istoric Bunyitay Vincze, A váradi püspökség története [Istoria episcopiei orădene], vol. I–III, Nagyvárad, 1883–1884 (volumul IV a apărut în 1935).
În această lucrare, istoricul catolic amintit pomenește, cu titlul de fapt divers, punerea meridianului zero la Oradea pentru ca episcopul catolic de atunci, pasionat de astronomie, să poată calcula mai bine mișcările Lunii.
Era înainte de descoperirea Americii și Indiei, în secolul al XV-lea și înainte de apariția Reformei.
Vorbim de un foarte important episcop catolic de Oradea, croatul Ioan Vitez de Zredna (n. 1408, Križevci, Croația – m. 6 august 1472, Esztergom, Ungaria), bun prieten al lui Iancu de Hunedoara. A fost, mai ales, mentorul viitorului rege Matia Corvin, fiul cel mic al guvernatorului Ungariei, Iancu de Hunedoara.
Episcopul avea o bibliotecă impresionantă și preocupări specifice Renașterii, cum era și astronomia. Aceasta, după întunericul Evului Mediu, intrase într-o fază de „restaurare”, fiind acum o preocupare selectă, de frontieră, din Renaștere. Și asta va face ca la Oradea să fie construit un așa-zis observator astronomic, într-un turn al reședinței episcopului Vitez (Zrednai Vitéz János, în maghiară), din Cetate.
Fiind un om foarte învățat, el a avut o fructuoasă colaborare cu cei mai mari astronomii ai vremii, Georg Peuerbach (Georgius Aunpekh) (1423-1461) și elevul său Johannes Regiomontanus (Johannes Müller von Königsberg) (1436-1476). Se pare că acesta din urmă a fost oaspetele episcopului de Oradea.
Georg Peuerbach era autorul unei lucrări intitulate Tabulæ eclypsium super meridiano Viennensi, terminate prin 1459, lucrare tipărită abia în 1514. După câte se pare, o variantă a acestei lucrări, numită Tabulae Waradiensis a fost realizată pentru entuziastul episcop al Oradiei. În aceasta s-a pus meridianul zero în reședința lui Vitez, pentru ca el să poată calcula mai ușor mișcările Lunii, cu eclipsele. E posibil ca volumul să fi fost copiat de mână în mai multe exemplare, dar nu știm să mai existe vreunul azi. Dacă navigatorii amintiți la început au folosit ceva de Georg Peuerbach, apoi aceea trebuie să fi fost lucrarea de bază, Tabulæ eclypsium super meridiano Viennensi, care fusese reprodusă în mai multe copii, nu Tabulae Waradiensis, o lucrare de interes local.
Cam asta e toată aventura meridianului zero la Oradea, pe care unii o promovează la un nivel mincinos, actualmente. Faptic, acest meridian a existat numai în preocupările episcopului, el nefiind vreo referință internațională vreodată. Asta avea să constate cu regret Nicoleta Pazmany, entuziasta profesoară de fizică care a înființat, în 2006, la Oradea, Astroclubul Meridian Zero. A verificat apoi, în multe muzee ale lumii, existența acestui meridian la Oradea și nu a găsit absolut nimic care să dovedească acest lucru. Rezultatele căutării ei le-a expus în detaliu la o întrunire a Clubului de Istorie, în 2023, la Sinagoga Ortodoxă din Oradea. Nu numai că meridianul cu pricina „nu apare pe nicio hartă”, dar nimeni din Occident nu știa de posibilitatea ca el să fi fost vreodată la Oradea, a lămurit Nicoleta Pazmany.
O seamă de ghizi au fost atunci prezenți, dar nu au binevoit apoi să-și ajusteze prezentarea falsă făcută turiștilor pe această temă. Una dintre cele care au participat la acea reuniune de la Sinagogă, cu Nicoleta Pazmany, a fost și Mariana Negru, ghid apreciat al Oradiei. Auzind-o recent promovând în continuare minciuna cu meridianul zero, deși știa adevărul, întrebată, ea mi-a replicat cu obrăznicie: „Până când în documentele orașului se vorbește despre meridianul zero, o să vorbesc și eu”… Sper că acest articol, publicat online, îi va da de acum înainte dureri de cap privind reputația în cazul corectitudinii istorice, când te adresezi „proștilor” de turiști.
A prezenta situația meridianului zero așa cum a fost ea în realitate, nu înseamnă a scădea prestigiul orașului, mai ales dacă știi pune în valoare personalitatea episcopului umanist Vitez. El fusese contemporan și cu Ștefan cel Mare și Vlad Țepeș, dar ce preocupări diferite avea…
Doru Sicoe
