Dan Petrescu eliminat, suspendat și amendat

Comisia de Disciplină din cadrul FRF a decis miercuri, 13 august, sancționarea antrenorului Dan Petrescu cu trei etape de suspendare, în urma comportamentului său la partida dintre CFR Cluj și Universitatea Craiova, scor 2-3, disputată în etapa a patra a SuperLigii.

Dan Petrescu, eliminat la meciul CFR Cluj – Universitatea Craiova, scor 2-3

Dan Petrescu a fost eliminat direct de arbitrul Rareș Vidican după ce a pătruns pe teren și a protestat în mod repetat la o fază în care solicita acordarea unui penalty. După cartonașul roșu, antrenorul clujenilor a continuat protestele înainte de a merge în tribune.

Pe lângă suspendare, Dan Petrescu a fost amendat cu suma de 5.000 de lei. 

Dan Petrescu ratează derby-ul cu FCSB

În perioada în care va lipsi de pe bancă, CFR Cluj trebuie să dispute trei meciuri în campionat: cu FC Botoșani (acasă), Oțelul Galați (deplasare) și FCSB (acasă).

Tot în cadrul aceleiași ședințe de la București a Comisiei, Dinamo a primit o amendă de 7.500 de lei, iar FCSB a fost sancționată cu 10.000 de lei, în urma incidentelor de la derby-ul încheiat cu victoria dinamoviștilor, scor 4-3. Rapid a fost, de asemenea, amendată cu 5.000 de lei pentru evenimentele de la meciul cu FC Botoșani (2-1). Se pare, totuși, că aceste sancțiuni nu sunt suficiente pentru disciplinarea fotbalului românesc…

Lasă un răspuns