În sediul „celei mai moderne biblioteci din țară”, adică „Gheorghe Șincai” din Oradea, am participat, alături de alți 26 de cursanți, la un curs rapid de fotografie susținut de Ovi D. Pop, formator și ghid autorizat. După cum arată lucrurile, el e cel mai tare fotograf din România, cel puțin ca număr de medalii de aur…
La cursuri mergi ca la școală, așa că nu m-am mirat că eram oameni de toate vârstele, chiar și adolescenți. Cu atât mai greu pentru ghidul nostru pe tărâmul artei fotografice să se facă înțeles de toată lumea, să transmită într-un timp relativ scurt, de patru ore, o mulțime de informații..
Ovidiu Pop sau Ovi D. Pop după cum se semnează, pentru a se diferenția de mulți alți „Ovidiu Pop”, are o dinamică personală de invidiat, dar a spus cu o tentă de umor că nu e în formă, că tocmai ce a trecut printr-o întâmplare ce l-a scos din ritmul firesc, de fost sportiv, de om hiper activ pe mai multe țări, chiar continente. Astfel, au început să curgă informațiile despre poze și concursuri, despre subiecte și teme de fotografiat, dar cel mai tare se auzea întâmplarea recentă ce s-a lăsat cu o spitalizare de câteva săptămâni prin spitalele românești. Durerile l-au apucat în Cavnic, de unde a fost dus la Spitalul Județean din Baia Mare. Crizele de pietre la fiere nu sunt ușoare, dar doctorii i-au dat asigurări că văd niște pietricele pe care ar fi bine, când are timp, să le scoată. Apoi, în scurt timp, au reînceput crizele, mai puternice, a făcut chiar icter mecanic, îngălbenindu-se puternic la piele și ochi. Internat la Oradea, a așteptat verdictul: are sau nu hepatită E. Nu de alta, dar fusese cu ceva vreme în urmă în Africa… Acest lucru ar fi însemnat alt diagnostic și alt tratament. Au trecut alte două istovitoare săptămâni, când nu ar fi dorit să se considere bolnav, să stea la pat cu ceilalți colegi de salon… Dar a venit rezultatul bun de la Timișoara, nu de alta dar bolile tropicale sunt mai greu de diagnosticat… Un medic orădean a înțeles într-un târziu că pietrele migraseră în canalul coledoc și l-a operat de urgență. Când îți vezi moartea cu ochii, ai tendința de a-ți evalua ce ai făcut până în acest punct al vieții tale și de a-ți reconsidera prioritățile pe care le ai în viață, pe care poate, multă vreme, le-ai ignorat. Oricâte controale ai face, de multe ori viața te surprinde, medicii te surprind, dar poate ai noroc, în al doisprezecelea ceas, să te întâlnești cu cineva competent, care te rezolvă. A fost o confesiune la cald, pe care am primit-o cu cursul.
Am văzut prezentarea celor mai frumoase fotografii ale lui, premiate la concursuri peste tot în lume cu alți ochi. Artistul a făcut progrese an de an și premiile au marcat cu aur evoluția sa. Este cel mai premiat fotograf român și, pentru noi, este orădean, cu o mamă unguroaică din Valea lui Mihai și tată român, din Sălaj.
Ne-a spus cu onestitate că „marele premiu” luat în America i-a adus o mie de dolari, deci nu e vorba de bani, ci de a face ceva cu dăruire, imaginație, tehnică, pe care le pui la treabă. Uneori câștigi premiul cel mare, care te face cunoscut, te țin oamenii minte, dar alteori mergi să-ți pui viața în pericol, filmând subacvatic rechini în Bahamas, fără să obții ceea ce ai dorit. Puteai filma fioroasele creaturi în acvariu și tot așa de bine să reușești o imagine memorabilă, pentru National Geographic…
O istorie aparte a fost despre o poză făcută la cererea unor turiști în Florența, când oamenii au fost nemulțumiți că nu apăreau în prim plan, ci se vedeau minunatele clădiri-simbol ale acestui oraș. Așa că am ieșit și noi din sala de curs prin oraș, să ne vedem cu ochi de turist urbea.
La Biserica cu Lună, grupul a văzut cum se poate folosi trepiedul că să faci o poză de 360°, cum să te apropii în unghiul optim de clădire, fără să retezi turla sau să lași 30% din suprafața nefolosită. A urmat povestea chipului „crăișorului” Horia, aflat pe o stelă în cupola bisericii, unul destul de recent.
Fiecare dintre obiectivele vizitate, palatul episcopal Romano-Catolic sau Șirul canonicilor, au beneficiat de câte o istorie particulară. Palatul, construit cu mulți bani și dorit să se asemene cu palatele vieneze, episcopul care l-a coordonat și care nu a putut să-l vadă terminat, acesta revenind urmașului său la cârma Episcopiei Romano-Catolice de Oradea.
Legenda spune că sunt două etaje subterane, cel mai adânc fiind folosit ca ghețărie, unde, pe timpul iernii, se aducea gheață din Criș, iar vara, prin sistemul de ventilație, era răcorit interiorul. Se spune că era preferat ca loc de cazare de însăși Sisi, împărăteasa Austriei, soția lui Franz Joseph.
La Șirul Canonicilor, locuiau mai marii orașului în secolul al XIX-lea și cărbunii și lemnele veneau direct din Gara Oradea, printr-un tunel subteran.
Nu a fost uitat nici un monument, nici un palat construit de evreimea bogată a orașului nostru, nici ghetoul cu linia ferată de pe strada Eroului deportat, sinagoga ortodoxă sau cea neologă, palatul episcopiei Greco-Catolice, catedrala Sfântul Nicolae.
În timpul acestui curs de fotografie cu bani europeni, se estimează că vor beneficia de creșterea abilităților digitale mai bine de 500 de persoane, în majoritate tineri, proiectul fiind destinat „Următoarei Generații UE”. Pentru aceasta s-a urmărit atragerea unui număr cât mai mare de participanți și s-a ales un artist fotograf cunoscut, bun comunicator, atât în limba română cât și în maghiară și engleză, cursurile făcându-se în toate cele trei limbi, la alegere.
Monica Uivaroșan
