Corespondență din Germania

Ca tot începutul…

Aș avea multe de spus despre Germania. Sau aș scoate din sertar ceea ce am scris deja… Dar, ținând cont de anunțatul debut al ziarului online Oradea-Bihor.ro, voi începe și eu cu începutul aflării mele în Germania, ca cetățean român. De fapt, ne aflăm mai mulți aici – toți români și toți ai mei.

Gheorghe Mârzencu este un cunoscut jurnalist și autor de cărți basarabean, rezident în Germania

Feciorul George este demult cetățean al Germaniei. Mai întâi, a venit el încoace, la îndemnul părinților. În anul 2000, student la ASE București, a câștigat, printr-un acerb concurs, bursa Programului german de educație DAAD (DAAD este acronimul pentru Deutscher Akademischer Austauschdienst, în română: Serviciul German pentru Schimburi Academice). Este una dintre cele mai importante organizații din lume dedicate mobilității academice internaționale, cu accent pe schimburi de studenți, cercetători și cadre didactice.)

1100 de mărci, în valută reală pe lună (încă nu apăruse moneda euro). Fusese admis la un curs de instruire de un an, la Universitatea din Bochum (Ruhr-Universität Bochum — RUB). Dar el a rămas și după acel curs, promovând la aceeași universitate, facultatea economie (Fakultät für Wirtschaftswissenschaft). Apoi a făcut și masteratul, tot acolo.
Un timp, a studiat concomitent la două universități – cea din Bochum și ASE București.

Ruhr-Universität Bochum

Universitatea din Bochum este una dintre cele mai mari instituții superioare germane — atât ca număr de studenți, cât și prin amploarea activității academice și de cercetare. Situată pe malurile celebrului râu Ruhr, într-o zonă dintre cele mai verzi în partea locului; actualmente are 21 de facultăți și acoperă 35 de domenii de studiu.
Se caracterizează prin cercetare interdisciplinară de ultimă generație, care depășește granițele tradiționale și este organizată eficient în domenii de cercetare multidisciplinare, acoperind întregul spectru de discipline academice – științe umaniste și sociale, științe naturale, inginerie și medicină.
Anul trecut, RUB avea peste 40.000 de studenți, cu un număr de peste 1.300 cadre didactice și peste 6.400 de angajați, ceea ce o plasează ferm în topul celor mai mari 10 universități din Germania. Face parte din Alianța Universităților de pe Ruhr (Universitätsallianz Ruhr — UA Ruhr), alături de universitățile din Dortmund, Duisburg și Essen — o alianță regională, care reunește peste 120.000 de studenți și dispune de o complexitate academică colectivă considerabilă.
Campusul Univesității se situează pe o arie de circa 4,5 km², integrat, compact și dotat cu facilități moderne: cantine, biblioteci, centre interfacultare etc. Campusul include chiar cel mai mare amfiteatru din Germania, Audimax, cu peste 1.700 locuri.
Ruhr Universität Bochum oferă o gamă extrem de variată de programe de doctorat și masterat, atât în germană, cât și în engleză, acoperind discipline din științe sociale, umaniste, naturale, tehnice și inginerești.
George a făcut masteratul Management and Economics (M.Sc.) – abordare interdisciplinară care combină științe economice și managementul (modelul „Bochum”), în limba engleză.
Astăzi este șef de birou într-un minister al Germaniei, cu sediul la Bonn.
Apoi, peste 13 ani, în 2013, noi, părinții, ne-am pornit „după el”, actualmente, locuind în orașul Brilon, locul de origine a cancelarului Germaniei Friedrich Merz.

Brilon, un tipic oraș vechi german

Dar despre asta, mai amănunțit, în relatările următoare.

Gheorghe MĂRZENCU

Lasă un răspuns