Contra mafiei lui Bolojan

Primarul PSD Viorel Ciuhandu, al comunei Pomezeu, a pus capăt contractului oneros cu săptămânalul Bihoreanul, încheiat de fostul primar PNL Ioan Șora. Și nu e vorba de o bucată pe săptămână, ci de 20!

Primarul Viorel Ciuhandu se află la primul mandat și e hotărât să refacă financiar comuna Pomezeu

Cum au ajuns multe dintre localitățile județului să facă astfel de contracte cu ziarul amintit, nu e prea greu de explicat. Să precizăm doar că acest săptămânal e principalul susținător al lui Ilie Bolojan încă din 2008. Prin urmare, în calitatea lui de președinte al PNL Bihor, apoi de președinte al Consiliului Județean Bihor, Bolojan a impus, într-un fel sau altul, anumite pretenții primarilor din subordine. Întotdeauna în această publicație Bolojan a avut parte de o promovare zeloasă, fiindu-i explicate faptele și problemele în cel mai pozitiv mod.

Bolojan cât cuprinde încă de pe prima pagină…
Cei de la Bihoreanul l-au pus pe Bolojan până și pe calendarul de masă, de găsit pe birourile unor instituții de stat. Bolojan era dat deja premier de anul trecut, când s-a editat calendarul…
Glorificând faptele lui Bolojan, eroul național. La 3 lei, este cel mai ieftin ziar din Oradea!

Așadar, după ce lua multiplele exemplare ale ziarului, primarul avea grijă să ajungă la persoanele pe care trebuia să le păstreze „convertite”. Și așa, fiind un bun „diplomat”, cum zice el, și plătind o minimă „taxă de protecție” presei, a condus comuna timp de patru mandate!
Doar că, între timp, totul s-a mutat pe internet, informația ajungând instantaneu și gratuit pe deasupra! Deci, păstrarea unor asemenea contracte pentru un ziar pe hârtie, în condițiile în care Bolojan taie cheltuielile oneroase la București, ar fi o acțiune împotriva bunului simț.

Medicul Aurel Mohan, președintele PSD Bihor și al PSD Oradea, împreună cu primarul Viorel Ciuhandu, la Palatul Parlamentului

Primarul Ciuhandu a îndrăznit acest act de sfidare nu neapărat că e în PSD, ci mai ales că primarul anterior i-a lăsat o sumedenie de datorii, printre care și abonamentele la Bihoreanul. Asta ne-a declarat și pare foarte hotărât să facă totul pentru binele comunității care l-a ales în locul celuilalt.

Doru Sicoe


Lasă un răspuns