Oradea are azi o remarcabilă cetate renascentistă în stil italian, pre Vauban. În vremea ei, înainte de 1600, era cea mai mare și puternică cetate din partea de vest a Transilvaniei. Chiar era numită „poarta de vest a Transilvaniei”. Inevitabil, sultanul de la Constantinopol îi cerea imperativ principelui Stefan Bathory (viitor rege al Poloniei-Lituaniei) demolarea ei, ceea ce nu s-a făcut însă.
De aceea, turcii au încercat cucerirea și distrugerea ei, în 1598, după un sângeros asediu. Operațiunea nu a reușit, grație faptului că în interiorul cetății mari (nagy vár), rămăsese încă nedemolată cetatea mică (kis vár).
Rezistența eroică din 1598, condusă de generalul austriac von Rodern, a dus la o glorie de răsunet european asupra Oradiei, care trece acum la o nouă denumire: Gros Waradein, adică Oradea Mare. Von Rodern folosește pentru prima dată denumirea amintită într-un raport către împăratul german Rudolf al II-lea, de la Praga, unde era curtea imperială mutată de la Viena.
Propaganda de stat tipărește atunci o broșurică care popularizează noul nume, contaminat cu denumirea maghiară Várad – Waradein. Se va corecta în timp, devenind Gross Wardein (în germană ss = s și w = v). Grație noii și imbatabilei cetăți, dar și rezistenței eroice, sprijinite de imperiul Occidentului european, Sfântul Imperiu Roman (Imperiul German), Oradea devine Mare, asta transferându-se și pe hărți, de acum încolo. Subsemnatul este cel care, în urma unei cercetări aprofundate, a lămurit pentru prima dată acest lucru.
Totuși, câte cetăți a avut Oradea în istoria ei? Răspuns: patru! Cea de-acum e a patra. A treia, după cum o dovedesc gravurile sau desenele vremii, era în picioare încă și înconjurată de cea nouă, la aprigul asediu turcesc din 1598. Deci, știm cum arăta și cât de firavă era pe lângă cea nouă, renascentistă.
Ea fusese construită după distrugătoarea Invazie Mongolă din 1241, despre care ne relatează canonicul italian Rogerius, surprins la Oradea de acest eveniment istoric. El spune despre existența unei cetăți din zid, reparată în grabă, pentru a face față teribilului atac mongol. Tribul tătarilor, aflat în fruntea invaziei, va da numele invadatorilor pentru conștiința publică europeană. Rogerius ne spune că tătarii și-au concentrat atacul asupra cetății pe corpurile de zid nou construit, care erau mai fragile, cel mai probabil din cauza mortarului încă neuscat. Deci asta era a treia cetate mergând înapoi, în timp și a doua în ordinea existenței ei istorice. Nu s-au descoperit încă urmele ei arheologice, unii istorici considerând că Rogerius minte, iar Oradea avea doar o cetate cu zid de pământ, ca cea de la Biharia. Era tipică zonei pe atunci, era și; semn de sărăcie a mijloacelor, dar Rogerius, a cărui rigoare catolică se poate verifica din plin în Carmen miserabile (Cântec de jale, Bocet), consider că a scris adevărul, pentru că Oradea era deja un oraș renumit în această parte de Europă. Era necropolă regală maghiară și sediul de sfânt catolic, Sfântul Ladislau, loc de mare pelerinaj catolic.
Care a fost atunci prima cetate?
Prima cetate a fost cea care a înconjurat mănăstirea și biserica pe care acel Ladislau le-a făcut, ca loc în care să fie înmormântat. A fost un foarte mare rege al Ungariei, domnind mult după standardul vremii, între 1077 și 1095 și rămânând în istorie ca Ladislau I.
A fost născut în Polonia, unde fusese refugiat politic tatăl său, dar a copilărit în Bihor, sediul ducatului, care era lăsat pe mâna urmașului la tronul Ungariei. Așa se face că, pentru Ladislau, ținutul cu apă termală din Bihor, era unul binecuvântat și merita marcat cu o mănăstire regală și cu o semeață biserică necropolă. Mănăstirea a fost făcută din zid de piatră și cărămidă, ca și biserica, pentru aceste construcții fiind aduși meșteri din Italia, cei mai pricepuți din vremea lor. Ei și-au lăsat amprenta asupra locului cu denumirile aduse de acasă: Veneția (Velența, din maghiară), Bologna, Padua, Olosig (Insula italiană, din maghiară). Mănăstirea se va numi Várad (Cetățuie, în maghiară, din vár+d), Varadino în italiană, Varadinum în latină, Wardein în germană. Ea era sediu de viitor oraș, într-un tipic medieval catolic, unde mănăstirea adună în jurul ei comunități, spre deosebire de cea ortodoxă. Istoricii cred că ea era înconjurată de un zid de pământ, nu de unul din cărămidă sau piatră. Terenul prea răscolit din Cetate nu mai poate aduce azi indicii în acest sens, dar putem să credem orice. Dacă ținem cont că, în 1091, invazia cumană a devastat Biharia, distrugând catedrala catolică de aici, atunci ar trebui să ne gândim serios dacă Oradea nu a trecut pe zid adevărat. Regele Ladislau I, în urma dezastrului cuman, mută Episcopia Catolică în sediul mănăstirii de la Oradea, care fusese construită pe un dâmb dintre brațele de apă prilejuite de întrepătrunderea Crișului Repede cu apa caldă a Peței. Deci spațiul era limitat, dar fortificat natural. O cetate din pământ ar fi ocupat prea mult loc, pe lângă una din zid adevărat, mult mai subțire. Cert este că Oradea nu e devastată de cumani, iar regele Ladislau I reînființează episcopia aici, în 1092. Bănuim că acesta e anul, pentru că, în 1192, Papa îl ridică pe Ladislau I la rangul de sfânt catolic, cel mai probabil pentru a celebra un secol de existență a episcopiei orădene. Din 1113, conform documentelor, episcopia catolică de aici încetează a se numi Episcopia de Bihor, ea devenind Episcopia de Oradea. Înseamnă că Oradea devenise un oraș medieval în toată regula, motiv de fală, cu impresionante clădiri din zid, cum până atunci nu fuseseră pe aici. Când anume a fost adus trupul regelui defunct Ladislau I aici, nu se știe, istoricii neavând un indiciu clar. Oricum, la niște ani după moartea lui, survenite la Nitra, în Slovacia. Ceea ce putem spune este că anul 1083 este anul fondării mănăstirii, anul 1092 este anul apariției aici a Episcopiei, iar anul 1113 este anul consemnării documentare a episcopului „de Oradea”. Documentul original se păstrează în Slovacia, el supraviețuind distrugerii mongole a Ungariei. Oradea avea deci nevoie de o cetate împrejmuitoare chiar de la naștere. De fiecare dată, noua cetate era mai puternică decât cea veche. În total au fost patru.
Doru Sicoe
