Ce mai citește lumea? Powerless, Jocul

Cărțile sunt prietenele noastre sigure și mulți doresc lecturi cât mai frumoase, care să la aducă emoții noi, să la îmbogățească spiritul sau, pur și simplu, să le țină de urât.
Am citit o carte mult lăudată în ultimă vreme, acumulând deja o sumă de recenzii bune, pe care editura le publică cu interes, și am dorit să mă conving dacă a meritat să fie nominalizată la Premiul Best Young Adult Fantasy & Science Fiction. Sunt 559 de pagini de roman, prima parte dintr-o serie de cărți publicate în 15 țări, apărută la noi la Editura Litera, ale scriitoarei Lauren Roberts. Autoarea trăiește în Michigan, SUA, alături de familia sa și este obișnuită cu iernile adevărate, gropile din asfalt sau activitățile pe apa unui lac. Altfel, ea are hobby-uri domestice, ca ale unei bunicuțe, cărți de colorat, tricotat, laser tag, jocuri de cuvinte. Scrisul s-a putut adăuga și el…

Autoarea și romanul

Cartea Powerless, Jocul, a fost tradusă de Irina Stoica, la un an de la apariția ei în State. Când o carte are succes, ea își face repede drum spre cititori și, în 2024, iată că apărea și în România.
Personajele cărții sunt niște tineri care trăiesc într-o lume împărțită după abilități, un regat fantastic, creat de autoare, unde cei obișnuiți, care nu au calități deosebite, sunt sortiți dispariției, în schimb, cei care de la naștere au puteri supranaturale, constitue Elitele, având altă existență. Cele două lumi se află într-un conflict pe viață și pe moarte, amintind oarecum de Imperiul Roman și lumea barbară.

Povestea este cea a luptei dintre bine și rău, desigur, cu conotații fanteziste, cu o culoare romantică de iubire imposibilă și multe lupte descriese în amănunt, pentru impresionarea drastică a cititorilor.

Nu voi povesti acțiunea cărții, lasând cititorilor plăcerea de a descoperi intrigile și capcanele migălos construite, ca într-un roman de aventuri, de autoare.
„Ea este ceea ce el a vânat întreaga viață. El este ceea ce ea a vrut să pară întreaga viață”. El face parte din Elite, cei cu însușiri ieșite din comun, care locuiesc în regatul Ilya, cu însușiri care mai de care mai deosebite, iar ea este o Obișnuită, obligată să ascundă asta pentru a nu fi vânată și omorâtă.
Personajul feminine este tânăra și frumoasa Paedyn Gray, locuitoare a unei mahalale a Obișnuiților, hoață de nevoie, infractoare fără să dorească asta, dar obligată la acest trai pentru a supraviețui. Ea salvează viața unui prinț și ajunge cunoscută și obligată să participe la Jocurile Epurării, ceva groaznic.

Lauren Roberts

Tatăl eroinei fusese medic și o instruise cum să-și ascundă originea pretinzând că este Clarvăzătoare, dezvoltându-și o atenție la detalii și o perspicacitate pe care le folosea pe străzi ca să fure… Așa a învățat, tot de la părintele ei, cum să se apere și să se antreneze fizic pentru a putea supraviețui. Toată viața ei de copil orfan și trăind pe străzi, s-a ferit de belele, dar acum, acest incident cu prințul, o aruncă în competiția etalărilor puterilor Elitelor.
Dacă desfășurarea competițiilor de la palat, întrecerile crude ale Elitelor nu reușește să o omoare, sigur va reuși unul din cei doi prinți, de care își ferește inima.

Seria originală are deja cinci volume: Powerless, Powerful, Reckless, Fearless, and Fearful. S-a anunțat deja dramatizarea ei, dar filmările nu au început încă

Odată descoperită că este o Obișnuită, poate deveni țintă pentru oricine, iar apartenența la grupul razvrătiților nu o avantajează prea mult.
„Părul argintiu strâns, legănându-se cu fiecare pas. Douăzeci și opt de pistrui împrăștiindu-i-se pe nas, deși nu pot să-i număr de aici. Buze pe care nu le-am gusta cu adevărat, lipite, și ochi precum oceanul izbindu-se de ai mei. Atunci îi ofer ceva – un zâmbet. Unul care îi e destinat numai ei. Nu pot să-i spun nimic, nu am timp să o tachinez în cuvinte, fie doar pentru a mă asigura că va rămâne în viață suficient de mult timp încât să mă pocnească în față când totul se va termina. Așa că nu spun nimic”. Acesta e portretul făcut de tînărul prinț, care nu-și mai poate lua ochii de la fata care i-a salvat viața.

Coperta spate

Dar nici ea nu e indiferentă, doar că este conștientă că el aparține clasei Elitelor și îi este interzis să spere la ceva. Trebuia doar să supraviețuiască!
„Inima îmi tresaltă la auzul acelei voci, fluturii din stomac fac la fel, în timp ce mirosul vag de pin mă cuprinde. Clipesc înspre pieptul lat, foarte conștientă de trupul masiv care se ascunde sub cămașa alba, curată. Inspirând adânc, îmi ridic privirea pentru a o întâlni pe a lui. Ah, și îmi doresc sa nu fi făcut asta. Ochii lui sunt fascinanți, ca oțelul topit, precum ceața dimineții. Mă străpung de parcă nu i-ar fi teamă să vadă fiecare parte din mine. Privirea i se simte fix așa cum trebuie, familiară. Și, când ochii lui se întâlnesc cu ai mei, mă întreb de ce mă deranjez vreodată să mă uit la altcineva.
Nu. Nu. Nu.
În ciuda senzației că îmi e atât de potrivit, mă simt atât de nelalocul meu și atât de confuză. Nu și-a luat ochii de la mine, iar greutatea privirii lui este apăsătoare, în timp ce mă urmărește cu răbdare cum deslușesc lucrurile. Cum deslușesc aceste sentimente.
– Nu aș zice că te… evit.
Sună foarte neconvingător – și, pe bună dreptate, pentru că fix asta am făcut. Și, chiar dacă viața mea e o minciună, se pare că abilitățile mele de a înșela oamenii s-au epuizat pentru seara asta, pentru că pe el nu-l păcălesc.
Un colț al gurii îi zvâcnește în sus, și trebuie să fac un efort conștient să nu mă uit la buzele lui. Dar, la fel ca dimineață, mă trezesc că vreau să mă apropii de el. Nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă aș mai fi stat în camera lui și, totuși, toată ziua m-am mustrat pentru că nu am aflat.
A fost nevoie de toată puterea pe care o aveam să îl împing de lângă mine, când îmi doream atât de mult să-l trag mai aproape. Dar, apoi, îmi amintesc cine este, ce este. Că el este prințul, viitorul Executant, fiul omului pe care îl urăsc, iar eu sunt o fată din mahala, o Obișnuită, întruparea a ceea ce a fost învățat să urască”.

Deja patru volume au apărut în limba română. Acțiunea are loc în regatul fictiv Ilya și explorează teme precum supraviețuirea, prietenia și loialitatea, fiind adesea comparată cu serii de succes din literatura young adult

Doar câteva cuvinte voi adăuga: cartea are cele mai deosebite coperți, este o ediție cu canturi colorate (Sprayed Edges), făcute pentru a atrage o dată în plus privirile, a te îndemna să o iei în mână și, cel puțin, să o răsfoiești.

Monica Uivaroșan

Lasă un răspuns