Fragment din volumul în curs de apariție Menestreli la curțile comediei de Dan Ursuleanu, oferit nouă de Camelia Stănescu Ursuleanu, în memoria inegalabilului său soț, care a dăruit publicului abrutizat de ceaușism, din cenușii ani ’80, o emisiune unică despre viitor și lumi extraordinare.
Radiobiblioteca SF intrase pe unde pe data de 6 ianuarie 1982 și a ajuns la maturitate, adică la durata de o oră și la numele din titlu, sub care a devenit celebră în fandomul science fiction românesc, după aproape exact doi ani, pe 4 ianuarie 1984.
Exploratorii lumii de mâine
de Dan Ursuleanu
Tinerii din cartierul din Drum s-au dovedit a fi, de-a lungul anilor, cei mai fideli ascultători ai emisiunilor mele. Le datorez titlul de campion absolut în materie de scrisori primite la redacţie. Douăzeci de mii pe an, record absolut, nedoborât până-n ziua de azi. Este motivul pentru care am acceptat întotdeauna cu plăcere invitaţiile tinerilor mei fani.
—Ce ne puteţi spune despre timp? am fost întrebat la una dintre întâlnirile cu clasele terminale de la liceul din spatele blocului meu.
—E infinit şi ireversibil, am răspuns. L-aş compara cu apa. Curge maiestuos, ca şi ea. Dar, spre deosebire de apă, timpul poate fi şi întors pe dos, ca un ciorap.
Elevilor li s-a părut c-o iau razna. Eu eram încântat. Mă simţeam contra curentului, ca un păstrăv care ar înota spre amonte. Mi-am apărat afirmaţia, invocându-i pe extratereştri venind pe planeta noastră din viitor, care astfel dau pur şi simplu peste cap curgerea normală a timpului.
—Ce-aţi face dacă aţi întâlni, aşa, pe nepusă masă, un OZN? i-am provocat pe adolescenţii care erau numai ochi şi urechi.
Unul dintre ei, olimpic la fizică, s-a grăbit să elogieze Obiectele Zburătoare Neelucidate. Odată intrat în jungla speculaţiilor intelectuale, am simţit o nevoie vicioasă de a duce dialogul spre construcţii silogistice inedite, până la ultimele lor consecinţe. Am o fire ludică, gata în orice clipă să se pună cu voluptate la mintea copiilor, a tinerilor.
Când am ajuns acasă, m-am pus pe treabă. Am născocit, special pentru tineri, o emisiune radiofonică aparte. Am intitulat-o Exploratorii lumii de mâine. Ascultătorii Programului III Radio atât au aşteptat. Au intrat cu un incredibil entuziasm în jocul fabulos de-a anticipaţia, pe care l-am pus în amănunt, de dragul lor, la cale împreună cu prietenul Alexandru Mironov. Nu mică mi-a fost mirarea când am constatat elanul cu care s-au lansat în încercări literare SF. Le stilizam un pic şi invitam la microfon mari actori, ca să dea glas textelor scrise de ei, ascultătorii. Puştii erau în culmea fericirii.
Nu e de mirare că năzdrăvănia numită Exploratorii lumii de mâine a cunoscut în epocă (anii ʼ80 ai secolului trecut) un mare succes de public. Nu mi-a fost greu să-mi conving tinerii ascultători că ar trebui să îmbrăţişeze o profesie sigură, convenabilă, care se învaţă uşor. Cea de scenarist de filme ştiinţifico-fantastice, altfel zis, de anticipaţie.
Special pentru ei, am pus pe hârtie câteva reţete prefabricate de scenarii SF. Iată-le reproduse aici, cu fidelitate!
Locul acţiunii
Pentru a nu fi acuzaţi de evazionism, alegeţi, dragi tineri, Pământul. E cheagul. E matca. E vina. Nu vă plasaţi acţiunea pe alte planete. Dacă totuşi personajele voastre vor cu tot dinadinsul să hălăduiască pe Lună, pe Marte sau, de ce nu, în Galaxia Guttenberg, faceţi în aşa fel încât la sfârşitul acţiunii să revină acasă, mistuite de dorul de planeta natală.
Când se petrece acţiunea
Aveţi la îndemână trei posibilităţi: prezentul, viitorul apropiat şi viitorul îndepărtat.
a) Aţi ales prezentul? Descrieţi viaţa, oamenii, aşa cum sunt, şi introduceţi pe neaşteptate un element-surpriză, fără nicio legătură cu prezentul mai rău, care îl dă peste cap, aducându-l în pragul trecutului. Rezolvaţi fericit situaţia. Restauraţi prezentul.
b) Aţi ales viitorul apropiat? Bine aţi făcut. Nu vă spetiţi să imaginaţi o recuzită SF sofisticată, legi ştiinţifice noi, despre care nimeni n-are habar. Ajunge să descrieţi bunăstarea planetei, să arătaţi că totul merge, zboară sau înoată de zece ori mai repede decât în prezent şi că problemele cu care oamenii de ştiinţă îşi bat capul, de multă vreme, au fost fericit rezolvate.
c) Aţi ales viitorul îndepărtat? Vă felicit. Aţi scăpat de orice grijă. Îi puteţi pune în cârcă orice născocire, oricât de fantasmagorică. Îl puteţi împodobi cu toate probabilităţile. Cele mai absurde. Tot n-are cum să vă verifice cineva.
Tematici fundamentale
a) Tema catastrofică
b) Tema conştiinţei iresponsabile
c) Tema invaziei extraterestre.
Tot ceea ce aţi auzit, citit sau văzut despre mutanţi, roboţi, călătorie în timp, lumea post atomică sau savantul nebun, ca şi alte neasemuite istorii despre manipulări genetice, oraşe utopice, invenţii care se întorc împotriva omului, caracatiţe vorbitoare şi androizi, se poate alinia fără fasoane într-una dintre aceste trei teme.
Călătoria în timp
Călătorul în timp nu are voie să mişte nici măcar un pai din trecut, ca să nu dea naştere la o întreagă tevatură în viitor. Ferească sfântu ca să cotrobăiască aventurierul prin resursele de petrol ale trecutului, că rămânem fără prezent. Petrolul se regenerează într-un timp măsurabil cu erele. De unde iei, nu creşte la loc.
Despre călătoria în timp e suficient să ştiţi că ea poate fi întreprinsă:
a) din viitor în prezent
b) din trecut spre viitor şi că vehiculul acestei excursii se poate prezenta într-o mare varietate de forme: aparatură sofisticată, găselniţă artizanală, ceas de buzunar, introspecţie îndelung exersată etc.
dacă:
a) și-a încărcat bateriile cu esenţa de înţelepciune a epocii vizitate. Prezentul va trage cuvenitele învăţăminte din experienţa viitorului trăit
b) personajul se îndreaptă din trecut spre viitor. Cască graţios la ce vede acolo, dar izbuteşte să se adapteze. Prezentul se miră un timp de dispariţia călătorului în timp, o deplânge, apoi, o uită.
c) personajul se rătăceşte în hăţişurile temporale şi căutarea lui rămâne simplu moft pentru fiinţe.
Schema subiectului
Modulele prefabricate pe care vi le pun la dispoziţie fac din definitivarea schemei o operaţiune mai simplă decât strivirea unei muşte. De aici încolo vă recomand să luaţi şi ceva notiţe. Variante ale scenariului catastrofic.
1. Pământul se supraîncălzeşte până la incandescenţă prin teribilul efect de seră.
2. Scoarţa pământului se prăbuşeşte în ea însăşi prin sporirea gravitaţiei.
3. Planeta se contractă şi este magnetic atrasă de soare.
4. Pământul e lovit mortal de aparent inofensiva Lună.
Consecinţe:
a) toată lumea moare.
b) aproape toată lumea moare.
c) câţiva pământeni norocoşi scapă cu viaţă. Se refugiază miraculos în Andromeda. Vor reveni când vor fi capabili să-i vină de hac cataclismului.
Personaje
1. Un culegător de banane din Tanzania deţine soluţia salvării planetei prin instalarea unor puternice Retro-rachete de corecţie a traiectoriei terestre. El mută temporar Pământul din calea sinistrului prin conjugarea forţelor parapsihologice din Insula Paştelui. După ce primejdia trece, mai face o sforţare pentru a se aduce planeta de unde a fost luată, adică de la locul ei. Urmările sunt benefice. Creşte în lume producţia de lapte. Dispare rugina. Solemnă, nemurirea îşi face apariţia. Culegătorul de banane şi băştinaşii din Insula Paştelui fraternizează în atmosfera entuziastă a unei mari serbări planetare desfăşurate pe fundalul unei ploi înviorătoare. Odă bucuriei.
2. Un savant nebun, frustrat în dragoste creează în laborator femeia băieţoi, incapabilă să procreeze, care se afirmă prin puterea pumnului.
3. Un medic genial, persecutat de superiori, se răzbună absurd pe Ministerul Discreţionar al Planetei, lansând boala incurabilă a somnului de veci.
4. Un maniac mistic, care în epoca supertehnologică ţine sub teroare specialişti în explozibile, obligându-i să dinamiteze spaţiile de distracţie ale metropolelor lumii. Are în vedere stingerea speciei umane, prea dependentă de drogul distracţiei obscene.
5. Un operator de sistem, ahtiat după puterea absolută, se strecoară în Marele Computer. Se foloseşte de un inversor de calcule şi reuşeşte dezorganizarea totală a economiei mondiale.
6. Un genetician, fabricant de macaroane, lansează pe piaţă spaghetele infectate cu gena impotenţei. Lumea se stinge.
7. Un dement demonic descoperă metoda de a fabrica bani falşi din ţesutul cordului uman şi umblă ca un câine turbat pe Pământ, după materie primă.
Reacţia omenirii
Varianta neagră:
a) sucombă iradiată
b) se sălbăticeşte din cauza crizei mondiale
c) îşi pierde total capacitatea de procreare
d) se transformă treptat în bani falşi, pe care nu mai are cine să-i cheltuiască?
Variante roz:
a) un puşti isteţ îi convinge pe extratereştri că oamenii sunt de treabă, dacă ştii cum să-i iei
b) o stewardesă apetisantă le ia minţile şi extratereştrii, la cererea ei, răspândesc în Univers mesajul iubirii eterne.
Finalul
1. Un deget anonim apasă butonul de care depinde viitorul. Consecinţele nu întârzie să apară. Şobolani înfricoşători şi scorpioni imenşi invadează Terra. Nu mai rămâne nici ţipenie de om.
Sfârşit.
2. Oamenii au suferit mutaţii genetice. Au devenit fiinţe monstruoase, care se înmulţesc catastrofal, prin dedublarea personalităţii. Se produce colapsul civilizaţiei umane.
Sfârşit.
3. Un genetician mânuieşte flacoane cu bacterii, fără să respecte Regulametul Universal de Protecţia Muncii. Un virus modificat scapă din laboratorul său. Invadează cât ai clipi Pământul. Lasă fără suflare milioane de oameni. Este aşa-numitul Virus al Guturaiului Ucigaş. Toate încercările disperate de nimicire a flagelului se izbesc de birocraţia instalată pe bani grei la Consiliul Mondial Planetar, la Uniunea Europeană a Savanţilor şi la Armata Salvării Pământului. Scopul lor nedeclarat este doar organizarea savantă a haosului generalizat şi nu salvarea omenirii, care se stinge treptat. Supravieţuieşte o mână de indivizi sălbăticiţi, care, cât e ziua de lungă, se bat cu ciomegele pentru o conservă iradiată sau pentru o înfricoşătoare femeie-bărbat.
Avea dreptate Albert Einstein. Când a fost întrebat cum crede că va fi al Treilea Război Mondial, savantul a răspuns:
Nu ştiu cum va fi al Treilea Război Mondial, dar vă pot spune cum se va desfăşura al patrulea. Cu bâtele.
Sfârşit.
Punând în operă acest mic arsenal de subiecte, tehnici și procedee nu mai aveți a vă teme de invazia extratereştrilor sau de stingerea vieţii pe Terra. Aţi dobândit puterea de a da unei situaţii, oricât de dramatică, finalul dorit de voi. Singura invazie căreia va trebui să-i faceţi faţă va fi cea a scenariştilor şi a autorilor de SF. Dar ăsta e un alt subiect, din care pornesc noi şi noi ramificaţii:
a) … Sfârşit
b) … Sfârşit
c) …Sfârşit… Şi tot aşa la ne-sfârşit.
Bucureşti, Drumul Taberei, 2012
Nota noastra: Am subliniat fragmentul de mai sus pentru a pune în evidență calitatea de vizionar a scriitorului Dan Ursuleanu care a anticipat Pandemia de Corona virus și nu numai.
POSTFAȚĂ
Camelia Stănescu Ursuleanu: UN MAGICIAN AL VORBELOR DE DUH – DAN URSULEANU
Nevăzutul acestei cărţi, Dan Ursuleanu (1942-2013), dorind parcă să exploreze lumea de dincolo de cuvinte, a plecat prea repede din viaţă. Poezie, proză umoristică, mai multe dicţionare, chiar şi o enciclopedie, scrise de el, au rămas în întunericul unor sertare. Neastâmpărul unei minţi luminate părea condamnat la uitare. Lumea ideilor are însă nevoie de lumină.
Dan Ursuleanu a iubit, mai presus de orice în viaţă, cuvintele al căror puls a fost congenital cu al inimii sale. Cuvintele, călătorind năzdrăvan prin veacuri şi prin ţinuturi neştiute. Cuvintele de la care voia să afle de unde vin. Cuvintele cărora, vajnic detectiv al etimologiei, le descoperea secretul. Cuvinte scrise, cuvinte rostite. Cele rostite sunt găzduite de fabuloasa bibliotecă de voci a Radiodifuziunii Române.
De-a lungul anilor, Dan Ursuleanu şi-a făcut o misiune din educarea tinerei generaţii. I-a învăţat pe ascultătorii luisă gândească logic prin emisiunea Logicon. I-a deprins a devora, ca şi el, dicţionarele prin Exerciţii pentru acasă. Le-a cultivat interesul pentru umorul de calitate, prin Teatrul de Divertisment. I-a îndemnat să trăiască nonconformist prin Trecem pe recepţie. Să fie inventivi,prin emisiunea Cucerirea imposibilului. Să iubească literatura de anticipaţie şi să aibă curajul să se exprime în încercări literare science-fiction, prin rubrica sa săptămânală difuzată pe Programul III, Radio Biblioteca SF. Realizarea lui cea mai importantă s-a numit inspirat Exploratorii lumii de mâine, emisiune recunoscută astăzi ca fiind cea mai veche producţie radiofonică SF de mari dimensiuni din Europa.
Pe 9 martie 2013, celălalt realizator al Exploratorilor lumii de mâine, Ştefan Ghidoveanu, declara: Considerat unul dintre cele mai interesante personaje ale SF-ului românesc al anilor ʼ80, Dan Ursuleanu a mutat accentul de pe cuvântul scris pe cuvântul vorbit, într-o epocă în care multimedia era la noi în ţară doar o noţiune de vis, iar muzica electronică şi teatrul serial SF abia îşi făceau loc în programele mamutului denumit Radioteleviziunea Română.
Dan Ursuleanu şi-a împlinit vocaţia esenţială de Homo Ludens, participând şi câştigând, de-a lungul vieţii, importante concursuri naţionale de șah, cuvinte încrucişate şi scrabble.
Performanţa la care ţinea cel mai mult este recordul absolut în materie de scrisori primite de la ascultători. 20.000 pe an. Această fabuloasă corespondenţă, exemplară pentru colaborarea realizator de emisiuni – ascultători, l-a inspirat pe Dan în inventarea de noi isprăvi radiofonice. Când, după Revoluţia din 1989, a urcat treptele desăvârşirii profesionale, devenind director al Relaţiilor cu Publicul, al Patrimoniului, al Arhivei şi Secretariatului General, dar şi director purtător de cuvânt al Radioului; nu se împăca cu gravitatea solemnă a unor funcţii atât de importante. În clipele de răgaz, se relaxa inventând construcţii lexicale plauzibile, pe care s-a amuzat să le adune într-un hazliu Dicţionar de dexcentricități, rămas în manuscris, ca şi alte trei dicţionare voluminoase inedite. Unul cu Metagrame şi scarturi, de minimum 8 litere. Un al doilea cu Epenteze şi al treilea cu Sintagme de 2 cuvinte. Nepublicat a rămas şi un dicţionar de mari dimensiuni, reunind mini-cuvinte de cel mult 4 litere.
Visa să supună atenţiei revistei Rebus o invenţie a sa în domeniul Aritmogrifului, cu care spera să relanseze această specie enigmistică intrată în desuetudine.
Pasiunea pentru lingvistică – Dan a moştenit-o de la fratele bunicului său matern, umanistul enciclopedist Vasile Bogrea. Nicolae Iorga îl considera cel mai învăţat dintre români, un om cum poate niciodată nu vom mai avea unul, un caracter vrednic de vremurile antice, una dintre minţile cele mai luminate şi mai cuprinzătoare ale neamului românesc, care a fost răpus de o boală necruţătoare înainte de a fi dat opera cea mare a vieţii, măsură a excepţionalelor puteri sufleteşti adunate în el.
Studenţii lui Vasile Bogrea de la Facultatea de Filologie din Cluj i-au adunat cursurile universitare, dar şi pe cele câteva sute de articole din reviste de specialitate şi le-au publicat. În biblioteca familiei, aceste cărţi ocupă un loc privilegiat. Ori de câte ori se scria o nouă carte despre Vasile Bogrea, Dan o asculta pe mama, evocându-l pe unchiul a cărui fire solară avea darul de a fascina pe toată lumea.
Nu avea mai mult de 11 ani când a decis să inventeze, ca unchiul Vasilică, epigrame, şi să scrie, ca el, poezii. Aşa se face că scrisorile pe care le-a trimis părinţilor din vacanţa de vară petrecută la bunici, la Dorohoi, au fost versificate. Bunicul se minuna de harul poznaş al Micului Prinţ, cum îl răsfăţa el. Să moşteneşti de la fratele meu erudiţia. Să fii ca el, vioi, comunicativ, întotdeauna binedispus, cu suflet deschis, modest şi cu mare bunătate a inimii. De câte ori vedea un om trist, i se părea că el e de vină şi îi venea să–şi ceară iertare l-a povăţuit bunicul pe nepotul Dănuţ. Nimeni pe lume nu era mai bun, mai tandru, mai blând, ca bunicul Mihai Bogrea. Când bunica îl dojenea pe băiat pentru isprăvile lui, tata mare, Ota cum îi spunea el, găsea una şi-aceeaşi scuză: e copil, Lucica, e copil! şoptea cu infinită tandreţe. Cu bunicul voia să semene nepotul, când va fi mare. Visa să fie ca el. Arhitect-șef.
Numai că, mai presus de orice, pe tânărul visător îl atrăgeau şi cuvintele. Răsfoia cu pasiune dicţionare şi enciclopedii. Inventa careuri de cuvinte încrucişate, care, culmea, i-au fost toate publicate în epocă de revista Rebus. Jocul preferat rămânea pentru copilul Dan Ursuleanu potrivirea cuvintelor în rime. Nu e de mirare că, licean fiind, şi-a redactat ghiduş în versuri o teză de română, spre uriaşa surpriză şi încântare a profesoarei sale, doamna Coralia Călin, care l-a elogiat, comparându-l cu însuşi Nicolae Labiş. Eu sunt un simplu versificator, Labiş e un poet, i-a răspuns, timid, adolescentul. Cu toate că, în sinea lui, comparaţia l-a flatat, nu i-a schimbat hotărârea de a deveni arhitect. Profesoara nu s-a lăsat. Au fost invitaţi la şcoală părinţii. Ar fi mare păcat ca băiatul dumneavoastră să nu studieze Literele. Nu a avut încotro. A trebuit să-i asculte. Prea au insistat. Era în clasa a X-a. S-a pus cu burta pe carte şi la sfârşitul vacanţei de vară, după o examinare extrem de riguroasă, conducerea Liceului Mihai Viteazu i-a acceptat trecerea de la Secţia Reală la Secţia Umană. A intrat apoi cu brio la Litere. Anii de facultate, cu profesori ca Tudor Vianu sau George Călinescu, l-au făcut să-i fie recunoscător eminentului dascăl Coralia Călin, care i-a schimbat cursul vieţii.
De la o altă profesoară îndrăgită de-ale lui, doamna Zoe Dumitrescu Buşulenga, avea să afle Dan că a existat intenţia de a fi păstrat ca asistent universitar la facultate. N-a fost să fie. A scris cronici literare pentru revista Luceafărul, până când şi-a descoperit adevărata vocaţie: jurnalismul de radio. Pentru această nouă pasiune devoratoare a părăsit fără regrete poezia, care i-a însoţit copilăria, adolescenţa, studenţia. A uitat că o considera fascinantul joc de-a virtuozitatea. Să fie acesta un semn de nepermisă uşurinţă pentru un poet? Nicidecum, căci iată ce spune în 1938, în cartea sa Homo Ludens sau Man the Player, olandezul Johan Huizinga: Poezia, în funcţia ei originară de factor al culturii timpurii, se năştea în joc, ca joc. Iar jocul se poate înălţa pe culmi de frumuseţi şi sfinţenie, lăsând în urmă seriozitatea.
Vreme de patru decenii de febrilă activitate radiofonică, Dan Ursuleanu a simţit, pe neaşteptate, nevoia să revină la Poezie, tărâm secret, extrem de sensibil, dureros de sensibil, singurul în care a îndrăznit să se destăinuie pe de-a întregul. On revient toujours à son premier amour, se explica autoironic. Ca în copilărie, mama, Florica Bogrea Ursuleanu, era cea căreia îi încredinţa versurile abia terminate. Pentru cine scrii? l-a întrebat, într-o bună zi, mama. Pentru dumneata, mamă. Pentru prieteni, pentru familie. Pentru cine ai vrea să le scriu? Mama l-a atenţionat tandru: teamă mi-e că n-o să-ţi publici niciodată versurile. Ca unchiul Vasilică. Şi Dan i-a răspuns cu binecunoscuta-i modestie: Vasile Bogrea a fost un apostol al ideii naţionale, eu aş putea fi doar una dintre prea multele voci care deplâng întunecimile prezentului. Atât şi nimic mai mult. Dar, dacă vrei mata, promit să-mi adun poeziile tinereţii şi pe cele ale senectuţii într-un volum. Uite, o să-l intitulez Sustrageri de la asemănare! Din respect pentru visele adolescenţei. L-am scris, ţin minte, cu litere mari de tipar pe coperta unui caiet dictando cu poezii. Tocmai împlinisem 16 ani!
Mi s-a părut uluitoare febrilitatea cu care Dan şi-a conceput primul şi ultimul său volum de versuri Sustrageri de la asemănare, din care aleg, iată, o poezie-autoportret intitulată Semne contrarii: Pot să admir, mă lasă totul rece,/Mă despresor şi lanţul mă petrece,/Îmi place viaţa şi admir ce-i stins,/Sunt un câştigător mereu învins./Nădejdea la pământ, speranţa – crez Fidel iubirii, însă o trădez.
Sunt şi visez… cuvinte definitorii pentru Dan Ursuleanu, un adevărat făuritor de cultură, cum a fost numit în 1999, când Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România i-a atribuit Premiul de excelenţă pentru întreaga activitate.
În ultimii ani de viaţă, pensionar fiind, îi lipsea ca aerul activitatea pasionantă de la Radio România. Era trist. I-am amintit atunci că în vremurile grele s-a salvat prin umor şi autoironie. A început să scrie, cu vervă, cu frenezie, cu incredibil entuziasm, o proză umoristică savuroasă. S-a stins din viaţă pe 2 martie 2013. L-a răpus aceeaşi boală ca şi pe unchiul său, marele lingvist Vasile Bogrea. Tragică simetrie de destin.
După plecarea lui Dan, ca să-mi alin dorul de Magicianul Vorbelor de Duh, cum îmi plăcea să-l numesc, am simţit nevoia să-i recitesc proza umoristică. Am căutat însă în zadar în calculatorul lui cărţile de travestit grijile în zâmbet, pe care în apusul vieţii sale le pregătise pentru publicare. Vreme de mulţi ani, le-am considerat pierdute. Ca prin minune, într-o bună zi mi-am adus aminte că, în 2013, îi trimisesem prin e-mail unei prietene, Mara Popa, tot ce a scris Dan în cel din urmă an al vieţii. Am scotocit cu multă răbdare în poşta mea electronică e-mailul cu pricina şi, cu imensă bucurie, am redescoperit manuscrisul de la Menestreli la Curţile Comediei.
Nu mi-a rămas decât să-i rog pe distinsul nostru prieten Titus Vîjeu, profesor universitar, scriitor şi poet, critic şi istoric literar, să scrie prefața, iar pe talentatul tânăr artist plastic Sebastian Pantea să picteze coperta. Cu minunata lor complicitate, visul lui Dan se împlinește, iată în posteritate la prestigioasa editură INTEGRAL.
