În semn de mare respect, Diana Șoșoacă a ținut să vină la Oradea special pentru înmormântarea Flaviei Groșan, doctorița orădeană devenită celebră în pandemie, când și-a atins vârful profesional, cum afirma ea. A venit sâmbătă seara cu avionul, vizitând imediat sediul nou al SOS Bihor, de pe strada Primăriei, și plecând apoi la hotelul Ramada, unde era cazată.

A doua zi, duminică, 23 noiembrie, dând dovadă de o remarcabilă punctualitate, a sosit cu puțin înainte de ora 12, la sicriul Flaviei Groșan, expus pentru slujba de înmormântare, la capela municipală a cimitirului Rulikowski. A venit însoțită de președintele filialei bihorene, deputatul Vlad Vidra, de senatorul Miron Manega (Dumitru Manea), de membri ai SOS Bihor, precum și de la alte filiale din țară. Cele mai mari coroane de flori de la eveniment, cu tricolor, au fost aduse de ei, fiind expuse la înălțime, în incinta cu sicriul.

Diana Șoșoacă s-a dus direct la îndureratul soț, aflat lângă sicriu, exprimându-și părerea de rău și consolându-l. I-a stat alături apoi tot timpul, până ce prețiosul sicriu a fost așezat în mormânt. Lacrimile le-au curs, pe măsură ce slujba oficiată de cei trei preoți atingea coardele sensibile ale asistenței.

Au venit, pe un frig necruțător ce bătea spre 0 grade, cam 200 de oameni, dar cea mai înaltă în rang a rămas Diana Șoșoacă, europarlamentar și președinte al SOS. Relația dintre ea și decedată am aflat că era una veche, de mulți ani. Se așteptase să vină mai multă lume, dar, după câte am aflat de la câțiva participanți, vestea înmormântării au aflat-o de la câte un prieten, nu din mass-media. Familia a publicat pe Facebook și cam atât. Nu s-a popularizat deloc evenimentul. În plus, frigul pătrunzător, cum Oradea nu cunoscuse zilele anterioare, a secerat multe dorințe de participare.

Dintre politicienii locali l-am recunoscut pe Mircea Matei, vechi coleg de PD cu defuncta. Cu o oarecare întârziere, au sosit cu coroane mai modeste și două dintre vârfurile AUR Bihor, Ciprian Blejan și Raul Gherle. De apreciat gestul lor, deoarece niciunul nu era ortodox, ca doctorița Groșan.

Ziua cenușie și friguroasă a sporit tristețea evenimentului, iar preoții, deși au ținut o slujbă lungă, au reușit să atingă sensibilitate asistenței. Cu precădere părintele Ioan Demian Codorean, de la Biserica cu Lună, care s-a folosit în prelegerea sa de o seamă de citate din mari învățați ai națiunii și ai lumii.

Expunerea acestuia a uimit-o pe Diana Șoșoacă, care, ca avocată, înțelegea prea bine valoarea studiului, dar și profunzimea abordării. Miron Manega, om de litere și el, a rămas încremenit de frumoasa și vasta expunere a preotului, cu privire la valoarea faptelor noastre și dăruirea pentru societate a individului. Este cert că pentru cei doi, veniți de la București, valoarea Flaviei Groșan și a Oradiei a fost sporită de adâncimea predicii și pregătirea preotului, doctor și el, dar în teologie.

Am remarcat și prezența atentă a președintelui Vlad Vidra, care, la un moment dat, i-a băgat șefei în buzunar un pachețel cu șervețele. La rândul ei, ea îl alimentase cu șervețele pe văduvul Dan Groșan, care, așezat pe un scaun, izbucnea în plâns din când în când. Lacrimile tipice unui astfel de eveniment, dar și întărâtate de frig, consumau multe șervețele. Era de față și fiica și ginerele cuplului Groșan, dar dacă cineva i-a stat cu adevărat aproape greu încercatului văduv, apoi aceasta a fost Diana Șoșoacă.

Între timp, presa afla de prezența ilustrului personaj și se pregătea pentru declarații, la final.
După circa o oră și jumătate, sicriul, care stătuse închis, era pregătit pentru transportarea lui la groapa cavou a familiei. Cum capacul, din două bucăți, a fost săltat de câteva ori, am sesizat și dorința unora de a o vedea pe defunctă.

Noi am crescut cu acest obicei, de a expune mortul fără capac, cei apropiați chiar sărutându-l pentru ultima dată…
Cortegiul a plecat pe alei, prilej cu care mai mulți dintre cei prezenți au ținut să o felicite și să o îmbărbăteze pe Diana Șoșoacă. Și de asta a avut parte inclusiv după așezarea în mormânt a sicriului…

Au venit mulți oameni din alte județe; chiar și din Vrancea am întâlnit! Sunt oameni pentru care credința în principii și respectul pentru valori constituie esența personalității, așa că efortul de a veni atâta drum, îndurând frigul și oboseala, nu sunt decât un mic tribut pe altarul recunoștinței.
Spre deosebire de Ilie Bolojan, care se afla în Oradea la cumpărături când Emeric Ienei era înmormântat în urmă cu două săptămâni, Diana Șoșoacă a marcat un nou punct în poarta imaginii: nu numai că a venit de departe, dar au adus și cele mai mari și mai scumpe coroane. În plus, a fost și cel mai important personaj prezent la eveniment!

Flavia Groșan nu s-a întors în pământ, cum se spunea la slujbă, ci a fost așezată într-o cameră de beton, pregătită pentru toată familia. Un mic incident generat de intervenția soțului, a creat o mică îmbulzeală deasupra „gropii”.



Se pare că groparii așezau sicriul în partea care nu corespundea cu scrisul de pe cruce, Dan Groșan cerând respectarea acestui lucru.



Evenimentul s-a încheiat în jur de ora 14, cu o declarație a Dianei Șoșoacă în fața presei prezente, declarație cerută de fapt de corespondentul România TV. Mulți curioși prezenți au ascutat-o fascinați, oratoarea primind apoi felicitări și pentru „dicția perfectă”. De remarcat că nu a făcut niciun live de data asta și așa se și cuvenea să fie.
De la cimitir ea a plecat spre București, cu avionul.
Doru Sicoe
