150 de ani de la nașterea compozitorului
Unele întâlniri muzicale par construite din lumină. Ele nu surprind prin fast, ci prin delicatețea cu care reușesc să dea glas unor culori rare, unor nuanțe care nu se arată decât atunci când muzicieni devotați se apropie cu grijă de ele.
În această seară, de marți, 25 noiembrie, vioara și pianul devin ferestre spre universul francez al rafinamentului, un teritoriu în care emoția nu se revarsă, ci respiră subtil; în care melancolia se așază în tonuri calde, iar exuberanța apare mai degrabă ca un zâmbet interior. Programul propus acum de Melinda Bereș și Edit Horváth reunește pagini ce urmăresc evoluția unei estetici unice — de la eleganța nostalgică a lui Fauré, la verva tinerească a lui Enescu, la culorile schimbătoare ale lui Debussy, la fulgerătoarea intensitate a lui Lili Boulanger, culminând cu perfecțiunea sculpturală a lui Ravel. Răsună, astfel, portrete sonore ale unei epoci în care Parisul a fost capitala imaginației, iar muzica sa, o artă a nuanței, a clarității și a misterului. În acest dialog intim dintre vioară și pian, publicul este invitat să descopere nu doar frumusețea unor capodopere, ci și armonia unei lumi ce continuă să fascineze prin finețe și visare, un elogiu adus culorii, rafinamentului și libertății sonore.
Prin programul ales special pentru această seară, Melinda Bereș și Edit Horváth invită publicul într-un univers în care fiecare nuanță contează, fiecare frază respiră, fiecare vibrație se simte ca o atingere de culoare. Este o seară despre delicatețe și forță, despre subtilitatea gestului și intensitatea emoției — o celebrare a școlii franceze și a celor care au modelat, prin artă, un mod unic de a asculta lumea.
Gabriel Fauré, compozitor al eleganței franceze, de la a cărui naștere aniversăm 180 ani (1845–1924) a fost o figură-cheie între romantismul târziu și modernitatea timpurie. Muzica sa poartă mereu o noblețe calmă, o finețe melodică și o armonie discretă, dar rafinată. În a doua jumătate a secolului XIX, Fauré a devenit mentorul unei întregi generații, modelând gustul pentru muzica intimă, plină de lumină și melancolie luminoasă.Romanze op. 28, în Si bemol Major, deschide recitalul cu o simplitate delicată. Linia melodică se arcuiește cu naturalețe, ca o confesiune rostită fără grabă. Pianul susține cu o eleganță transparentă dialogul, iar vioara capătă o voce caldă, aproape vocală, evocând atmosfera parfumată a saloanelor franceze de la 1900.Fauré a început să compună această lucrare în august 1877, din cauza plictiselii profunde, în timpul unei vizite de trei săptămâni la Cautarets, în Pirinei. Fusese convins să meargă acolo de celebra cântăreață Pauline Viardot pentru a-i oferi fiicei sale, Marianne, logodnica sa reticentă, puțin timp de gândire. Pe 17 septembrie, înapoi la Paris, i-a scris prietenei sale, Marie Clerc, că a încercat Romanța cu fratele violonist al lui Marianne, Paul. În cele din urmă, la a treia audiție, doamnele Viardot adunate s-au entuziasmat de piesă, determinându-l pe Fauré să remarce: „Ce păcat că nu poți începe întotdeauna cu a treia audiție”. Doi ani mai târziu, s-a trezit întrebând-o pe Pauline Viardot dacă poate împrumuta piesa, după ce îi lăsase singurul manuscris acasă. Romanța se desfășoară în forma A-B-A, mișcarea fluidă a secțiunilor exterioare fiind contrastată de o secțiune centrală dramatică cu o temă unghiulară pentru vioară. Un pasaj asemănător cadenței restabilește calmul începutului.
George Enescu (1881–1955) a fost compozitor, violonist, pianist, dirijor și pedagog, considerat cel mai important muzician român., și unul dintre marii vizionari ai secolului XX. Talentul său s-a manifestat de timpuriu: cânta la vioară de la 4 ani și a apărut în primul concert la 5 ani. A studiat la Conservatorul din Viena (1888–1894) și apoi la Conservatorul din Paris (1895–1899), având profesori renumiți și integrându-se rapid în viața muzicală europeană.Și-a făcut debutul ca și compozitor în 1898 cu Poema Română, op. 1. A fost apropiat de Casa Regală a României, unde era invitat să participe la serate muzicale. Printre creațiile sale cele mai cunoscute se numără Rapsodiile Române, Simfonia nr. 1, Suitele pentru orchestră și Oedip.A avut o activitate intensă ca interpret și dirijor în Europa și Statele Unite, iar ca pedagog a influențat profund violoniști de renume, precum Yehudi Menuhin, care îl considera un mentor spiritual. Stilul său componistic îmbină influențe romantice, franceze, neo-baroc și elemente de folclor românesc. Moștenirea sa rămâne onorată prin Festivalul Internațional „George Enescu”, care promovează constant creația sa pe scenele lumii.
Impromptu concertant – În această lucrare timpurie, Enescu își dezvăluie deja spontaneitatea și temperamentul impetuos. Vioara capătă o voce virtuoasă, dar nu ostentativă, iar pianul urmărește cu flexibilitate freamătul interior al melodiei. Este o pagină scânteietoare, cu spirit liber, în care romantismul târziu se întâlnește cu prospețimea unui tânăr genial.
Claude Debussy (1862–1918) – Părintele impresionismului muzical, Debussy a schimbat pentru totdeauna felul în care Occidentul înțelege sunetul. Fascinat de lumină, mișcare și nuanță, el a creat un limbaj în care timbrul devine poezie, iar muzica pare desprinsă dintr-o pictură în pastă fluidă. Ultimii săi ani au fost marcați de o creativitate intensă, în ciuda suferinței. Sonata în sol minor, L. 148 -Ultima sa lucrare de muzică de cameră este un testament al rafinamentului târziu: frânturi de melodie, culori schimbătoare, o expresie nervoasă și subtilă. Allegro vivo – idei scurte, incisive, într-un dialog viu între instrumente. Intermède – un dans capricios, marcat de umor fin și grație fantezistă. Finale – o explozie de energie, un salt permanent între tensiune și strălucire.
Lili Boulanger (1893–1918) – Geniu stins prea devreme, Lili Boulanger a lăsat în doar câțiva ani o moștenire uimitoare. Prima femeie laureată a Premiului Romei, ea a compus muzică de o sensibilitate rară, în care delicatețea conviețuiește cu maturitatea armonică. În ciuda scurtei sale vieți, a reușit să-și creeze un stil original, intens poetic. Deux Morceaux pour Violon et PianoNocturne – O miniatură nocturnă plină de nostalgie irizată. Melodia curge lin, ca o amintire blândă, învăluită în lumina unui vis.Cortège
În contrapunct cu Nocturne, Cortège aduce vivacitate și ritm, ca un mic tablou animat în culori strălucitoare. D’un matin de printemps – Un portret sonor al prospețimii: jocuri ritmice, accente luminoase și un spirit jubilant. Muzica pare să respire aerul proaspăt al unei dimineți senine, pline de energie.
Maurice Ravel (1875–1937) – Maestru al perfecțiunii formale, al culorii și al eleganței, Ravel rămâne una dintre cele mai rafinate voci ale modernismului francez. Muzica lui îmbină precizia arhitecturală cu senzualitatea timbrală, fiind un laborator de sonorități extraordinare. A fost fascinat de dansuri, ritmuri exotice, jazz și folclor, pe care le-a sublimat într-un limbaj unic. Vocalise-étude en forme de Habanera, M. 51– O bijuterie miniaturală în care ritmul de habanera pulsează subtil, iar linia melodică împletește senzualitatea cu claritatea franceză. În versiunea pentru vioară, piesa capătă o grație suplimentară, ca un dans lent în lumina serii. Sonata nr. 2 în Sol major pentru vioară și pian – Capodoperă a modernismului cameral, această sonată redefinește dialogul dintre cele două instrumente prin transparență și independență timbrală. Allegretto – rafinament, ironie și o luminozitate controlată. Blues (Moderato) – un omagiu delicat adus jazzului american; elasticitate ritmică și culoare vocală. Perpetuum mobile – un final virtuos, o mișcare continuă, strălucitoare, în care vioara aleargă cu o energie inepuizabilă.
