Sub un cer ușor ploios, multă lume a ținut sâmbătă, 8 noiembrie 2025, după amiază, să-l conducă pe ultimul drum pe marele antrenor Emeric Ienei, cel care a ales să devină orădean în ultimele decenii de viață. Prezența lui la Oradea a însemnat mult pentru renumele orașului și de aceea ne-am fi așteptat ca fostul primar Ilie Bolojan să-i aducă un ultim omagiu…
Ajuns la cimitirul Rulikowski, unde soția îi era îngropată deja de patru ani, sicriul cu Emeric Ienei, închis, a fost depus pentru ultima slujbă, una reformată, eroul României fiind etnic maghiar. Slujba s-a ținut în română și maghiară, la ea asistând și o altă celebritate, László Tőkés. Ladislau Bölöni a fost prezent și el. Desigur, mulțimea se întreba unde este Bolojan. Locotenenții lui, primarul Florin Birta și președintele CJ Mircea Mălan erau prezenți, dar nu și cel care a ajuns prim-ministru al României anul acesta…
Marele respect pe care Emeric Ienei l-a câștigat ca jucător, antrenor și, mai ales, ca om, a făcut ca la Oradea să vină o sumedenie de oameni din alte județe, cu precădere din București. Printre ei s-au numărat președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, antrenori, sportivi și foști mari fotbaliști precum Marius Lăcătuș, Miodrag Belodedici, generalul Anghel Iordănescu, Mihai Stoichiță, Gabi Balint, Mihai „Meme” Stoica, și chiar și Alexandra, văduva extraordinarului portar Helmut Duckadam. Au mai putut fi contabilizați deputatul UDMR Szabo Odon, fostul primar al Oradiei Mihai Groza, primarul de Sântandrei Ioan Mărcuș, și o sumedenie de microbiști, impresionați de ceremonialul militar rezervat generalului Emeric Ienei. Să nu uităm că Steaua București a lui Ienei era echipa Armatei, nu a lui Gigi Becali…
După încheierea festivităților, cu focuri de armă, oamenii s-au retras, nepunându-se problema existenței „pomenei mortului”… Unul dintre ei a luat autobuzul 14 și s-a dat jos în Piața Unirii, lângă Biserica cu Lună, unde și-a luat o plăcintă. Aici a dat nas în nas cu Ilie Bolojan, care o ținea de mână pe iubita lui, păziți de o gardă de corp. Ilie era preocupat de brânză și cârnați, bunătăți pe care le-a cumpărat de la târgoveții care expuneau în Piața Unirii. Totuși, miercuri, când s-a aflat de decesul marelui antrenor, premierul Bolojan a trimis un mesaj de condoleanțe familiei: „De Emerich Ienei se leagă multe dintre momentele memorabile ale fotbalului românesc din ultima jumătate de secol. Noaptea în care, sub bagheta lui, Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni este un moment pe care microbiștii, indiferent cu ce echipă țin, nu îl pot uita o viață întreagă.
În ultimii ani, noi, orădenii, ni-l amintim stând pe bancă sau pe o terasă în centrul orașului, mereu cu un zâmbet în colțul gurii. Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească!”.
Ceva i-a cenzurat totuși lui Bolojan respectul maxim pentru Ienei, adică acela de a-l conduce pe ultimul drum. Nu de alta, dar în urmă cu câteva săptămâni el și iubita erau prezenți la Blaj, pentru înmormântare cardinalului greco-catolic Lucian Mureșan, de care lumea atunci auzea. Acum, când era vorba de un Ienei adulat de toată România, Bolojan a preferat să nu fie prezent. Desigur, el se va lăuda că a făcut o „baie de mulțime” în centrul Oradiei, unde unii chiar l-au salutat preventiv… Dar de ce i-a fost frică de baia de mulțime – se estimează la o mie numărul celor de la înmormântare – din cimitir, cu oameni simpli și hotărâți? I-a fost frică de reeditarea huiduielilor de la Carei? I-a fost frică de mai mult? Poate va veni și vremea aia…
Doru Sicoe
