Duminică, 2 noiembrie 2025, la cimitir.
Cum, de ani buni, un singur și imens cimitir mai există în oraș, lumea s-a grăbit să aducă un omagiu de Ziua Morților, crezând că va evita aglomerația de 1 noiembrie, de sâmbătă.
Se pare că mulți au sperat asta, dar vă rog să mă credeți că și azi era la fel de aglomerat în jurul prânzului: coada de mașini era până hăt la Universitate; lipsea polițistul din intersecție și se traversa greu dinspre stația de autobuz spre intrarea principală.
După terminarea slujbelor religioase din biserici, lumea s-a îndreptat în număr mare spre poarta principală, devenită între timp doar pietonală. Greu de acceptat că cei cu probleme locomotorii nu pot beneficia de o mașină decât plătind o taxă zdravănă de 50 de lei, știut fiind că sunt oameni care nu pot parcurge pe jos distanța, uneori foarte mare, de la intrare până la mormintele celor dragi (suprafața cimitirului este de 65,87 hectare!). De patru ani acesta e „ajutorul” dat de administrație, adică la costul taxiului închiriat se mai adaugă „obolul” nesimțit dat ADP.
Am observat relativa curățenie făcută pe alei, chiar dacă vântul bătea tare, iar frunzele pardoseau neîncetat aleile și mormintele de curând împodobite cu flori și lumânări.
Florile erau mai puține decât în alți ani și, în plus, am constatat că cele duse în ghiveci, zilele trecute, au dispărut! Sărăcia și hoția merg mână în mână, iar administrația cimitirului ar putea face mai mult pentru cei 50 de lei!
Am aprins candelele și m-am rugat pentru sufletele celor răposați din familia mea, cu gândul că avem o datorie de împlinit față de înaintașii noștri, ca tradiția acestui obicei să nu se stingă din cauza unor ideologii străine, sau a unor condiții economice precare, ce determină calcularea cu grijă a banilor din buzunare.
La poarta principală, mormântul lui Kazimir Rulikowski era plin de lumânări aprinse, semn că maghiarimea îl cinstește în continuare pe eroul martir al Revoluției de la 1848-49, executat de ruși, ale cărui oseminte probabile au fost mutate aici la sfârșitul veacului al XIX-lea, în 1870, dintr-un mormânt nemarcat. Moment să ne amintim de acea invazie rusească ce a îngenuncheat Ungaria atunci, punând capăt revoluției, o invazie care avea să se repete apoi în 1944-45 și 1956…
E impresionant că în fața acestui monument modest se întindea azi o mare de flori, destinate vânzării, semn că economia de piață nu te lasă să sufli nici când ajungi la cimitir, oferta fiind chiar mai avantajoasă decât la florăresele din stația de autobuz.
Mirosul puternic al toamnei, cu temperaturi de chiar 22 grade, cum nu am mai avut niciodată în această perioadă a anului, a dat o atmosferă plăcută, înlesnind profunda reculegere din pâlpâirea delicată a flăcării lumânării, care plăsmuia imagini cu cei dragi, în amintirile noastre…
Monica Uivaroșan
